La mine, anxietatea s-a „inventat” în 2020. Cum am învățat să trăiesc cu ea, indiferent ce îmi rezervă viața?

sursa foto: Profimedia

Cine mai are anxietate? Ea teoretic a existat dintotdeauna. Practic, la mine în viață, anxietatea s-a „inventat” în 2020. Și de atunci, s-a accelerat. Parcă lumea a fost într-un fel și apoi s-a sucit, în atâtea moduri în care nici nu mă așteptam.

Viața e o masă cu patru picioare

Mi-a spus cineva că viața e o masă cu patru picioare. Un picior e sănătatea, altul e familia, altul e munca și al patrulea sunt prietenii. Când un picior e șubred, te mai poți ține bine pe celelalte trei. Dar când sunt două șubrede, riscul e să te prăbușești.

În 2020, ne-am temut cu toții că „piciorul” cu sănătatea se șubrezește. Nu doar al nostru, ci și al prietenilor, al familiei. Și apoi s-a dus și în muncă.

Acum suntem sănătoși, colectiv, fără teama unei pandemii. Dar simțim cum vine un alt val: de inovație, de schimbare. Și nu știm exact câte „picioare” ne va afecta. Ne tot balansăm. Și anxietatea crește.

Cum să rămânem drepți în haos?

Viktor Frankl spunea că ultima dintre libertățile umane este aceea de a-ți alege atitudinea în orice circumstanțe.

Avem un presentiment că circumstanțele care urmează să vină în lume sunt tot mai complicate. Sperăm că nu vor fi la fel de îngrozitoare ca pe vremea lui Frankl, în timpul Holocaustului. Dar o perioadă de haos vine sigur.

Și atunci care e alternativa noastră la anxietate? Cum ne creștem acea ultimă libertate umană, aceea de a ne alege atitudinea?

Avem nevoie de o structură interioară. Să ne creăm un „picior de masă” central, care să ne susțină indiferent de ce e afectat în viața noastră. Avem nevoie de obiceiuri de gândire, de repere și valori, de alegeri de comportament care să funcționeze chiar și atunci când viața se sucește și se răsucește.

Importanța unei structuri care îți susține puterea interioară

Eu nu știu dacă sunt la fel de puternică precum Frankl. Sper că nici nu va trebui să aflu.

De aceea, prin OSCA și expedițiile noastre, eu mi-am creat o structură - un set de obiceiuri și practici care mă țin și o comunitate care mă susține.

Bate vântul, bate tsunamiul, bate pandemia, eu tot îmi țin echilibrul. Când nu mai pot eu, mă susține sistemul pe care mi l-am creat.

Am reușit să fac drumul de la haos la flux. Pot să navighez valurile vieții fără să mă răstorn. Și pot să îmi țin direcția chiar și când totul se mișcă în jur.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp