Sari la continut

Vorbește cu Republica și ascultă editorialele audio

Vă mulțumim că ne sunteți alături de nouă ani Ascultați editorialele audio publicate pe platformă. Un proiect de inovație în tehnologie susținut de DEDEMAN.

Autoritățile de control sunt de prea multe ori în război cu companiile. Obiectivul e să-i ardem și să dăm amenzi că au burghejii ăștia de unde să plătească

Foto: Inquam Photos

Tot mai multe companii îmi spun că au probleme din cauza reglementatorilor sau a autorităților de control. Cele mai multe autorități de reglementare nu acționează independent și nu fac față presiunilor politice. Asigurările și energia sunt două exemple recente pe care le am în minte acum, dar nu sunt deloc singurele. În loc să-și vadă de mandatul tehnic pe care îl au de a superviza piața, reglementatorii iau adesea decizii de natură politică. Ca să nu mai spun că de multe ori politicienii sunt călare peste aceste organisme sau că le schimbă legile de organizare după cum bat vânturile. E greșit și asta distruge în timp respectivele piețe.

Autoritățile de control sunt de prea multe ori în război cu companiile. Obiectivul e să-i ardem și să dăm amenzi că au burghejii ăștia de unde să plătească. Companiile devin ușor, ușor niște inamici care trebuie învinși spre satisfacția unei părți a votanților pe care politicienii i-au infectat cu populism. Companiile mari sunt rele pentru că sunt mari și ne vând produse proaste și scumpe. Companiile mici sunt conduse doar de evazioniști. Companiile străine “se știe” că ne fură și ne otrăvesc, antreprenorii români “se știe” că sunt șpăgari. Dintr-o dată nimeni nu mai e bun de nimic.

O să ajungem să sovietizăm economia românească. Politicienii și o parte a administrației și-au creat, în vremuri mai bune, falsa impresie că economia și companiile sunt un sac de box în care poți să dai oricât și oricum și nu se întâmplă nimic. Mă tem că următoarea criză care dospește chiar acum în măruntaiele economiei globale va spulbera această iluzie și atunci va fi prea târziu.

Sigur că există comportamente care trebuie sancționate și îndreptate. Nu suntem copii. Avem nevoie însă de un parteneriat și de o poliție deșteaptă a piețelor, nu de buldozere și tancuri pentru că vrem să ne întărim companiile, nu să umplem țara de cratere: aici a fost cândva compania X, dar le-am arătat noi!

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • In mintea angajatului la stat stă ideea ca el e jupinul, are legea de partea lui si pentru că nu i-a pedepsit nimeni pină acum pe cei care au greșit nu i se poate întâmpla nimic, va rămîne veșnic pe post !
    • Like 1
  • Andrei check icon
    Ok ... dar ceva argumente / cazuri specifice sau ramanem la carpatinul "stim noi"?
    Nu de alta, dar fix industriile mentionate nu sunt exact cele de care sa le plangi de mila. Avem 2 falimente din asigurari fix din cauza ca organele statului n-au fost destul de severe cu companiile.
    Avem abuzuri din energie vizavi de consumatorii casnici exact din cauza ca organele statului n-au fost destul de severe. Facturi umflate, reduceri neaplicate, contracte cu clauze abuzive.
    Toate astea au ajuns inclusiv strategii de business pentru ca daca la 100 de contracte tu ai 3-4 clienti care merg in instanta si restul nu atunci iesi pe plus - doar daca nu vine statul si-ti da doua palme sa te ocupi si de restul si sa le dai inapoi sau sa le refaci contractele.
    • Like 0


Îți recomandăm

asigurare de sanatate concept

Imaginați-vă un antreprenor de 44 de ani. Are firmă, contabil, avocat, un portofoliu de investiții bine pus la punct. Își protejează mașina cu RCA și Casco, iar când pleacă în vacanță cu familia nu uită niciodată să cumpere asigurări de călătorie. Știe cât îi produc economiile, urmărește piețele și își calculează atent riscurile financiare. foto: Profimedia

Citește mai mult

Ce subiecte au picat la probele de geografie și biologie de la BAC 2026. Proba la alegere a profilului

Joi, absolvenții de liceu susțin ultima probă din cadrul examenului de Bacalaureat 2026 - proba la alegere a profilului. Aceștia au de ales între Informatică (doar pentru profilul Mate-Info), Fizică, Chimie, Biologie (pentru Mate-Info și Științele naturii), respectiv Geografie, Logică, Psihologie, Economie, Sociologie, Filosofie (pentru profilul Uman).

Citește mai mult

Sorin Grindeanu si Ilie Bolojan / sursa foto: Profimedia

- După 60 de zile de criză, există o primă soluție viabilă, care să respecte autonomia partidelor și aritmetica din Parlament, potrivit mai multor politicieni din partide diferite, cu care am stat de vorbă. Soluția care se prefigurează poartă denumirea de „Guverne succesive”, un fel de „rotativă” pe stil nou.

Citește mai mult

articol audio
play icon mic icon Capitalismul tampeste / sursa foto: Profimedia

Pentru că, spunea el, piața liberă se bazează cu necesitate pe o permanentă extindere a diviziunii sociale a muncii. Astfel, inevitabil, fiecare va presta o activitate din ce în ce mai specializată - și fiecare va presta activitatea în care s-a hiperspecializat o perioadă din ce în ce mai lungă de timp.

Citește mai mult