Sari la continut

Vorbește cu Republica și ascultă editorialele audio

Vă mulțumim că ne sunteți alături de nouă ani Ascultați editorialele audio publicate pe platformă. Un proiect de inovație în tehnologie susținut de DEDEMAN.

Giganții de pe Wall Street, în pericol să înregistreze cea mai mică profitabilitate din 2020 până acum

Foto: Profimedia Images

Până vineri, aproximativ 18% din companiile parte a indicelui bursier S&P500 au anunțat rezultatele financiare pentru al doilea trimestru din 2023. Dintre acestea, 75% au depășit așteptările în privința profitului, iar 61% în privința veniturilor.

Media profiturilor a înregistrat o scădere de 9% față de anul trecut. Dacă aceste cifre vor fi menținute până la ultimele raportări aferente trimestrului al doilea, ar însemna cel mai prost rezultat de după trimestrul al doilea din 2020, din timpul pandemiei.

Companiile ar putea întâmpina dificultăți în a menține nivelul de profitabilitate, confruntându-se cu o temperare a consumului, cu un mediu economic mai prudent, în general, cu dobânzi mai mari care încep să aibă impact asupra economei și cu diminuarea rezervelor de cash adunate anii trecuți.

Marja de profit a firmelor din S&P500, potrivit datelor de până acum, ajunge la 11,1%, în scădere față de 11,5% trimestrul anterior și de 12,2% anul trecut.

Atât în Germania, cât și în zona euro, nivelurile indicatorului PMI (Indicele Managerilor de Achiziții) descriu o severă încetinire în sectorul industrial. Indicele PMI din Germania a ajuns la 38,8 puncte în industrie, mult sub nivelul neutru de 50, și la cea mai scăzută valoare din ultimii 3 ani. În SUA, datele din sectorul de servicii arată încă expansiune, dar cu o viteză mai redusă. În Europa, cifrele sugerează o creștere și mai lentă, riscant de aproape de stagnare.

Cu toate acestea, indicele bursier german DAX e pe trend ascendent, fiind, la fel ca bursele americane, aproape de recordul istoric. O parte din tracțiune provine dinspre titlurile mari din tehnologie, de unde se așteaptă vești în curând. Microsoft și Alphabet urmează să raporteze rezultatele trimestriale în 25 iulie. Meta urmează în 26 iulie, iar Apple în 3 august.

Investitorii se întreabă dacă cifrele vor lua ca sursă de inspirație surprizele neplăcute oferite de Netflix sau Tesla. „Scăderea marjelor de profit a lovit acțiunile Tesla, aducând în sesiunea de după raportul trimestrial un minus de 9,7%, în ciuda unui nivel bun, peste așteptări, al veniturilor.

Netflix a pierdut 8,4% după anunțarea rezultatelor financiare. Deși a raportat 5,9 milioane de noi abonați, nivelul sub așteptări al veniturilor înregistrate în trimestrul al doilea și al celor estimate pentru trimestrul următor au cântărit mai mult. Dacă seria de rezultate va continua să ofere o imagine slabă pentru investitori, sezonul de raportări s-ar transforma într-un punct de cotitură pentru direcția pieței de capital.

Microsoft a aprins imaginația investitorilor prin posibilitățile oferite de inteligența artificială (AI), făcând eforturi pentru a integra rapid tehnologia OpenAI în produsele sale. Modul în care vor fi monetizate noile produse este esențial pentru a susține trendul puternic ascendent al acțiunilor. Microsoft a ajuns la o capitalizare de 2,57 trilioane de dolari, mărind distanța față de Alphabet, cu o valoare de piață de 1,54 trilioane de dolari. Mai sus, din perspectiva valorii de bursă, este doar Apple, cu 3,03 trilioane de dolari.

Microsoft a luat-o înaintea raportării trimestriale, oferind o știre pe placul investitorilor: a schițat un drum drept spre monetizarea noilor tehnologii de inteligență artificială printr-un abonament destinat utilizatorilor corporate de 30 de dolari/lună. Cu toate acestea, piețele vor studia în raportul companiei și performanța recentă, și așteptările pe termen scurt pentru linii de produse software existente. Iar aici ar fi loc pentru o aliniere cu semnalele de slăbiciune din economia reală. Va fi nevoie de o foaie de parcurs cu adevărat impresionantă pentru a susține tendința de creștere a acțiunilor prin alimentarea optimismului pentru inteligența artificială. Dincolo de faza entuziasmului debordant inițial, utilizarea acesteia va avea de depășit o serie provocări, precum respectarea drepturilor de autor, crearea unui nou cadru de reglementare, restricții pentru modul de utilizare și consecințe disruptive pentru piața muncii.

Google a progresat cu produse precum Bard, răspunsul său la ChatGPT, dar și alte produse de tip AI generativă. Pe de altă parte, Microsoft a semnat cu Meta un acord pentru oferirea de servicii în cloud pe baza tehnologiei Llama 2. Resursele tehnice uriașe necesare pentru a dezvolta servicii de AI eficiente împing giganții din tech fie spre competiție intensă, fie spre colaborare. Platformele de cloud utilizabile în AI generativă au vânt bun în pânze.

Setul de raportări din această săptămână va aduce mai multă claritate privind perspectivele financiare ale noilor tehnologii. Promisiunea de profit a acestora se va putea „coace” în timp lung, măsurat în ani, iar nerăbdarea traderilor ar putea însemna un risc ridicat de dezamăgire pe termen scurt.

Sezonul de raportări ar urma să ofere un motiv de reanalizare a valorii de piață a unor companii cu profitabilitate în scădere. Perioada coincide cu săptămâna în care dobânda se așteaptă să fie crescută cu încă 0.25 puncte în SUA, iar multiplii de evaluare se află peste nivelurile medii istorice.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • M-am intrebat intotdeauna ce inseamna profit in crestere, si cand o firma poate sa spuna "ok, nu am facut la fel de mult ca anul trecut, dar tot am facut o gramada".
    Nu poti tot timpul sa faci din k-t bici care sa mai si pocneasca, citeodata planul de-acasa nu se potriveste cu cel din tirg.
    Si intre noi fiind vorba - daca Apple, sau Microsoft, sau Samsung nu vinde de cit ar fi vrut, ce rost au miliardele strinse de ani de zile?
    Nu sunt pentru a acoperi o MICA pierdere?
    • Like 0
  • Nume check icon
    Pana unde poate sa mearga aceasta crestere? Ca sa dai cat mai mult profit in fiecare trimestru este sa performezi mai bine decat competitia in domeniul- ceea ce la un moment dat poate duce la un monopol - sau pietele sa creasca, adica lumea sa consume din ce in ce mai mult de toate.
    Care solutie este mai buna?
    • Like 1


Îți recomandăm

asigurare de sanatate concept

Imaginați-vă un antreprenor de 44 de ani. Are firmă, contabil, avocat, un portofoliu de investiții bine pus la punct. Își protejează mașina cu RCA și Casco, iar când pleacă în vacanță cu familia nu uită niciodată să cumpere asigurări de călătorie. Știe cât îi produc economiile, urmărește piețele și își calculează atent riscurile financiare. foto: Profimedia

Citește mai mult

Ce subiecte au picat la probele de geografie și biologie de la BAC 2026. Proba la alegere a profilului

Joi, absolvenții de liceu susțin ultima probă din cadrul examenului de Bacalaureat 2026 - proba la alegere a profilului. Aceștia au de ales între Informatică (doar pentru profilul Mate-Info), Fizică, Chimie, Biologie (pentru Mate-Info și Științele naturii), respectiv Geografie, Logică, Psihologie, Economie, Sociologie, Filosofie (pentru profilul Uman).

Citește mai mult

Sorin Grindeanu si Ilie Bolojan / sursa foto: Profimedia

- După 60 de zile de criză, există o primă soluție viabilă, care să respecte autonomia partidelor și aritmetica din Parlament, potrivit mai multor politicieni din partide diferite, cu care am stat de vorbă. Soluția care se prefigurează poartă denumirea de „Guverne succesive”, un fel de „rotativă” pe stil nou.

Citește mai mult

articol audio
play icon mic icon Capitalismul tampeste / sursa foto: Profimedia

Pentru că, spunea el, piața liberă se bazează cu necesitate pe o permanentă extindere a diviziunii sociale a muncii. Astfel, inevitabil, fiecare va presta o activitate din ce în ce mai specializată - și fiecare va presta activitatea în care s-a hiperspecializat o perioadă din ce în ce mai lungă de timp.

Citește mai mult
sound-bars icon