Sari la continut

Guvernul Tomac, explicat printr-o poveste de familie: „Matei dormea în camera lui, dar noi dormeam pe jos”

Foto: Inquam Photos /Mălina Norocea

Știți cum e soluția asta cu guvernul Tomac? Cam cum a găsit Matei al meu, cred că la șapte ani, soluția pentru a dormi în camera lui.

Să vă explic. Eu și soția mea ne chinuiam să îl convingem pe Matei să încerce să mai doarmă și în camera lui. Asta după ce îi aranjasem camera după cum a vrut el, pentru a începe să o și folosească.

Până atunci, dormea cel mai mult în dormitorul nostru și fie ne trezeam noaptea cu picioare și mâini aruncate”, pentru că el dormea prin tot patul, iar noi eram doar de decor. Era ca un campionat de Kung Fu în care știi dinainte că încasezi, dar nu știi exact la al câtelea vis.

De alte ori, ne mutam forțat unul din noi prin sufragerie, ca totuși să ne mai și odihnim.

Ei, și după ce am încercat toate soluțiile posibile, vine Matei într-o seară la noi și ne spune: din seara asta dorm la mine în cameră. Wow! Victorie! 

Merge și își aranjează patul, își pregătește paharul cu apă de lângă pat, își reglează lumina de veghe, iar noi ne bucurăm pentru că uite, am reușit și asta.

După ce termină de aranjat, vine Matei și spune: mami, hai să dormim amândoi la mine în cameră! Sau putem dormi chiar toți trei.

Păi unde? Nu ai zis că dormi la tine?

Păi dorm la mine, dar cu voi! Eu în pat și voi vă puteți monta o saltea pe jos. Și cam așa s-a dormit peste un an, el în pat și „gardianul” pe o saltea pe jos.

Dar dormea în camera lui. Avansasem.

Cam așa e și cu guvernul ăsta. Facem un guvern „tehnic”, care va continua/ începe reformele, care nu va avea oameni politici nici ca miniștri, prefecți sau secretari de stat. Asta ni se spune.

Doar că destui miniștri „tehnici”, deja nominalizați de domnul Tomac, sunt fix cei numiți și păstrați în structurile statului de către PSD, unii chiar cu funcții prin partid. Dar acum ei sunt „specialiști” ideali pentru un guvern „tehnic”, dar tot Grindeanu va veni cu manualul de utilizare.

Până ieri, ei sprijineau și lucrau pentru guvernarea PSD, dar brusc acum sunt independenți și „tehnici”, iar premierul propus a devenit independent specialist, fix a doua zi după ce a renunțat la șefia unui partid.

Iar noi vom dormi pe jos, cât va ține această guvernare, timp de 8-10 luni, până la următoarea criză, când se va intra în logica de campanie. Asta dacă va trece.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Mihai check icon
    Nu cred că trece ci mai mari șanse are următoarea propunere, iar atunci vom vedea cine vrea alegeri anticipate și cine fuge ca dracul de tămâie sau ca “suveranistul” de carte.
    • Like 0


Îți recomandăm

asigurare de sanatate concept

Imaginați-vă un antreprenor de 44 de ani. Are firmă, contabil, avocat, un portofoliu de investiții bine pus la punct. Își protejează mașina cu RCA și Casco, iar când pleacă în vacanță cu familia nu uită niciodată să cumpere asigurări de călătorie. Știe cât îi produc economiile, urmărește piețele și își calculează atent riscurile financiare. foto: Profimedia

Citește mai mult

Ce subiecte au picat la probele de geografie și biologie de la BAC 2026. Proba la alegere a profilului

Joi, absolvenții de liceu susțin ultima probă din cadrul examenului de Bacalaureat 2026 - proba la alegere a profilului. Aceștia au de ales între Informatică (doar pentru profilul Mate-Info), Fizică, Chimie, Biologie (pentru Mate-Info și Științele naturii), respectiv Geografie, Logică, Psihologie, Economie, Sociologie, Filosofie (pentru profilul Uman).

Citește mai mult

Sorin Grindeanu si Ilie Bolojan / sursa foto: Profimedia

- După 60 de zile de criză, există o primă soluție viabilă, care să respecte autonomia partidelor și aritmetica din Parlament, potrivit mai multor politicieni din partide diferite, cu care am stat de vorbă. Soluția care se prefigurează poartă denumirea de „Guverne succesive”, un fel de „rotativă” pe stil nou.

Citește mai mult

articol audio
play icon mic icon Capitalismul tampeste / sursa foto: Profimedia

Pentru că, spunea el, piața liberă se bazează cu necesitate pe o permanentă extindere a diviziunii sociale a muncii. Astfel, inevitabil, fiecare va presta o activitate din ce în ce mai specializată - și fiecare va presta activitatea în care s-a hiperspecializat o perioadă din ce în ce mai lungă de timp.

Citește mai mult