Sari la continut

Spune-ți părerea! Intră alături de noi în comunitatea Republica

Vă invităm să intrați în Comunitatea Republica, grupul de Facebook în care contributorii, cei care își scriu aici ideile, vor sta de vorbă cu tine. Tot ce trebuie să faci este să ceri intrarea în acest spațiu al dialogului.

Ignoranță și putere

Îmi imaginez uneori un posibil scenariu pentru America viitorului, când copiii sau nepoții mei vor ajunge la maturitate; văd Statele Unite devenind o economie de servicii și informații; îmi imaginez cum aproape toate industriile manufacturiere importante se vor fi mutat în alte țări; văd uriașe forțe tehnologice aflate în mâinile câtorva persoane și cum cei care reprezintă interesul public nu pot nici măcar să înțeleagă problemele reale; văd cum persoanele nu mai au capacitatea să-și stabilească propria agendă sau să o critice într-un mod competent pe cea stabilită de autorități; îmi imaginez că, devenind incapabili să distingem între ceea ce pare plăcut și ceea ce este adevărat, ne vom agăța de globurile noastre de cristal și ne vom consulta, cu nervozitate, horoscoapele. Și că, în urma degradării facultăților noastre critice, vom aluneca din nou, aproape imperceptibil, în superstiție și întuneric. Îndobitocirea Americii este evidentă mai ales în declinul lent al conținutului mijloacelor de comunicare influente, până la cel mai scăzut numitor comun, în expunerile credule ale pseudoștiinței și mai ales într-un fel de celebrare a ignoranței. În timp ce scriu aceste rânduri, filmul cel mai închiriat în America este „Tăntălăul și Gogomanul”. Desenul animat „Beavis și Butthead” rămâne popular și influent în rândul telespectatorilor tineri. Lecția clară pe care o putem învăța de aici este că studiul și învățarea – nu doar ale științei, ci ale oricărui lucru – sunt evitabile și chiar indezirabile.

Ne-am creat o civilizație globală în care elementele cruciale – transportul, comunicațiile și toate celelalte industrii, agricultura, medicina, educația, divertismentul, protecția mediului și chiar instituția democratică a votului – depind profund de știință și tehnologie. Am organizat totodată lucrurile astfel încât aproape nimeni să nu înțeleagă știința și tehnologia. Aceasta este calea cea mai sigură către dezastru. Am putea scăpa basma curată pentru un timp, dar mai devreme sau mai târziu, acest amestec exploziv de ignoranță și putere ne va exploda în față.

(Carl Sagan, 1996, cu puțin timp înainte de a muri)

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.



Îți recomandăm

asigurare de sanatate concept

Imaginați-vă un antreprenor de 44 de ani. Are firmă, contabil, avocat, un portofoliu de investiții bine pus la punct. Își protejează mașina cu RCA și Casco, iar când pleacă în vacanță cu familia nu uită niciodată să cumpere asigurări de călătorie. Știe cât îi produc economiile, urmărește piețele și își calculează atent riscurile financiare. foto: Profimedia

Citește mai mult

Ce subiecte au picat la probele de geografie și biologie de la BAC 2026. Proba la alegere a profilului

Joi, absolvenții de liceu susțin ultima probă din cadrul examenului de Bacalaureat 2026 - proba la alegere a profilului. Aceștia au de ales între Informatică (doar pentru profilul Mate-Info), Fizică, Chimie, Biologie (pentru Mate-Info și Științele naturii), respectiv Geografie, Logică, Psihologie, Economie, Sociologie, Filosofie (pentru profilul Uman).

Citește mai mult

Sorin Grindeanu si Ilie Bolojan / sursa foto: Profimedia

- După 60 de zile de criză, există o primă soluție viabilă, care să respecte autonomia partidelor și aritmetica din Parlament, potrivit mai multor politicieni din partide diferite, cu care am stat de vorbă. Soluția care se prefigurează poartă denumirea de „Guverne succesive”, un fel de „rotativă” pe stil nou.

Citește mai mult

articol audio
play icon mic icon Capitalismul tampeste / sursa foto: Profimedia

Pentru că, spunea el, piața liberă se bazează cu necesitate pe o permanentă extindere a diviziunii sociale a muncii. Astfel, inevitabil, fiecare va presta o activitate din ce în ce mai specializată - și fiecare va presta activitatea în care s-a hiperspecializat o perioadă din ce în ce mai lungă de timp.

Citește mai mult