Sari la continut

Spune-ți părerea! Intră alături de noi în comunitatea Republica

Vă invităm să intrați în Comunitatea Republica, grupul de Facebook în care contributorii, cei care își scriu aici ideile, vor sta de vorbă cu tine. Tot ce trebuie să faci este să ceri intrarea în acest spațiu al dialogului.

Începe FITS 2026 la Sibiu. Peste 800 de evenimente susținute de 5.000 de artiști. Cristian Mungiu și Fanny Ardant, invitați speciali

Cea de-a 33-a ediție a Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu debutează vineri, 19 iunie. Timp de 10 zile, la Sibiu vor avea loc 848 de evenimente, susținute de peste 5.000 de artiști din 83 de țări: spectacole de teatru, dans, muzică, circ, expoziții și multe altele.

Regizorul român Cristian Mungiu - câștigător Palme d'Or cu filmul „Fjord” la Festivalul de la Cannes, actrița franceză Fanny Ardant și regizorul elvețian de teatru Milo Rau se numără printre invitații speciali ai FITS 2026. Acestora li se adaugă trupele de teatru Zali (Elveția), Troula (Spania) şi Plasticiens Volants (Franța). Nu vor lipsi nici instalaţiile vizuale, numerele de circ, intervenţiile acrobatice şi spectacolele pline de umor.

La capitolul premiere, remarcăm Festivalul Muzicilor Militare, un eveniment care va aduce un număr de 8 muzici militare din România în mai multe spaţii din oraș; dar și Adunarea Generală a reţelei Circostrada, o organizaţie europeană dedicată circului contemporan și artelor spectacolului de stradă.

La fel ca în fiecare an, scena din Piaţa Mare va găzdui concerte ale unor artişti apreciaţi precum: Janoska Ensemble & Orchestra Română de Tineret, sub bagheta maestrului Cristian Măcelaru; Bere Gratis; Mahala Rai Banda; Voltaj; și Horia Brenciu & HB Orchestra. Nu vor lipsi nici spectacolele din localităţile din împrejurimile Sibiului, fiind programate reprezentații de circ la Avrig, Sălişte şi Şura Mare.

Programul complet, dar și recomandările fiecărei zile pot fi consultate aici.

Tema FITS din acest an - SUFLET - subliniază că mai presus de tehnologie stă sufletul, fie că e vorba de cel al artistului sau al spectatorului.

Citiți mai jos comunicatul integral remis de organizatori:

Sibiul devine scena internaţională a lumii vreme de zece zile: Începe FITS 2026 cu spectacole impresionante, instalaţii, concerte și sute de artiști stradali din toată lumea

Sibiu, 19 iunie 2026 – Astăzi începe cea de-a 33-a ediţie a Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu. La fel ca în fiecare an FITS pregătește şi o amplă selecţie de spectacole outdoor, pe lângă evenimentele indoor care îi vor aduce la Sibiu pe Fanny Ardant, Milo Rau sau Cristian Mungiu.

Această ediție promite o serie memorabilă de evenimente, cu o selecție impresionantă de spectacole outdoor ce vor anima orașul timp de 10 zile. Piața Mare va găzdui din nou spectacole de amploare şi concerte care ne vor încălzi SUFLETUL.

Zali (Elveția), Troula (Spania) şi Plasticiens Volants (Franța) sunt doar câteva dintre companiile care ne vor uimi în cele două weekenduri de FITS. Nu vor lipsi nici instalaţiile vizuale, numerele de circ, intervenţiile acrobatice şi spectacolele pline de umor.

Piaţa Mică vă găzdui o construcţie monumentală din carton realizată de artistul Olivier Grossetête cu ajutorul Rondocarton. Ansamblul va putea fi admirat pe tot parcursul weekendului 19-21 iunie. În perioada 22-28 iunie, Piaţa Mică va deveni un spaţiu al spectacolelor de stradă pentru toate vârstele, cu evenimente programate atât dimineaţa, cât şi seara.

“Anul acesta aducem mai aproape de public artişti care evoluează pe cele mai mari scene ale lumii. Este o mare bucurie să deschidem prima seară de Festival cu un concert sub bagheta Maestrului Cristian Măcelaru. Este un dar pe care îl oferim publicului cu tot SUFLETUL. O altă surpriză pe care o aducem anul acesta constă în Festivalul Muzicilor Militare, un eveniment organizat în premieră în cadrul FITS, pe care vrem să-l transformăm într-o tradiţie. Avem peste 848 de evenimente şi aşteptăm publicul cu braţele deschise, să descopere tot ceea ce am pregătit în ultimul an.” a declarat Constantin Chiriac, preşedintele FITS.

O noutate a secţiunii outdoor în acest an este Festivalul Muzicilor Militare, un eveniment care va aduce un număr de 8 muzici militare din România în mai multe spaţii din oraș. Între 19 şi 24 iunie veţi putea admira pe Pietonala Nicolae Bălcescu, pe Esplanada Sălii Thalia, în curtea interioară a Muzeului Naţional Brukenthal, în Parcul Sub Arini (la Cupolă) şi în Muzeul de Istorie "Casa Altemberger", formaţiile mai multor garnizoane din ţară: Muzica Militară a Garnizoanei Brăila, Muzica Militară a Garnizoanei Buzău, Muzica Militară a Garnizoanei Focșani, Muzica Militară a Garnizoanei Cluj-Napoca, Muzica Militară a Forțelor Navale Constanța, Muzica Militară a Garnizoanei Iași, Muzica Militară a Garnizoanei Sibiu şi Muzica Reprezentativă a Ministerului Apărării Naționale.

Nu vor lipsi nici spectacolele din localităţile din împrejurimile Sibiului, fiind programate reprezentații de circ la Avrig, Sălişte şi Şura Mare.

La fel ca în fiecare an, scena din Piaţa Mare va găzdui concerte ale unor artişti apreciaţi precum: Janoska Ensemble & Orchestra Română de Tineret, sub bagheta maestrului Cristian Măcelaru (19 iunie, ora 22:10), Bere Gratis (20 iunie, 22:30), F.Charm & Band (21 iunie, 23:30), Muzica Reprezentativă a MApN (24 iunie, ora 20:45), Taraful Fraţilor Cazanoi, Ioana Ștefan și Corurile Cantus Mundi (25 iunie, 22:30), Mahala Rai Banda (26 iunie, 22:50), Voltaj (27 iunie, 22:40) şi Horia Brenciu & HB Orchestra (28 iunie, 22:30).

Pietonala Bălcescu va vibra în ritmul paradelor muzicale, al pașilor de samba și batucada, dar și al dansului Tanoura din Egipt. Totodată, Piața Huet invită participanții la un program generos, plin de spectacole dedicate tuturor generațiilor, într-un cadru perfect pentru relaxare.

Scenele din Piața Habermann și Parcul Sub Arini vor fi animate de reprezentații diverse, pornind de la flamenco și dans, până la acrobații uluitoare și circ contemporan. Menținând tradiția edițiilor trecute, Piața Teatrului va deveni punctul central pentru cele două fascinante spectacole multimedia cu lumini și drone, care vor celebra atât inaugurarea, cât și finalul festivalului.

Întâlnirea reţelei Circostrada – pentru prima dată la Sibiu

Anul acesta Sibiul va găzdui în premieră şi Adunarea Generală a reţelei Circostrada, o organizaţie europeană dedicată circului contemporan și artelor spectacolului de stradă.

În cadrul evenimentului sunt programate o serie de conferinţe la Hotel Ramada, în cadrul unei colaborări cu Bursa Internaţională de Spectacole de la Sibiu.

Ediția din acest an a Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu - cu tema SUFLET - se desfășoară între 19 și 28 iunie și programează peste 848 de evenimente indoor, outdoor și online.

Mai multe detalii privind spectacolele indoor, outdoor şi online din cadrul FITS 2026 sunt disponibile pe site-ul sibfest.ro şi prin intermediul aplicaţiei mobile FITS.

Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu, 848 de evenimente și 5000 de artiști din 83 de țări

Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu (FITS), unul dintre cele mai mari și importante festivaluri de artele spectacolului din lume, are loc anul acesta la Sibiu în perioada 19 iunie - 28 iunie, tema ediției cu numărul 33 fiind SUFLET. FITS 2026 are 848 evenimente incluse în program și așteaptă peste 5000 de artişti din 83 de țări.

Tema din acest an - SUFLET - subliniază că mai presus de tehnologie stă sufletul, fie că e vorba de cel al artistului sau al spectatorului.

Aplicația FITS include toate evenimentele programate în cadrul ediţiei din acest an şi permite personalizarea programului şi multe alte facilități. Aplicaţia FITS poate fi descărcată gratuit atât în Google Play, pentru Android, cât și în AppStore, pentru iOS.

Informații în timp real legate de FITS sunt disponibile pe conturile de Facebook, Instagram, TikTok, precum și pe Newsletterul FITS: fitsibiu.substack.com.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere


Îți recomandăm

asigurare de sanatate concept

Imaginați-vă un antreprenor de 44 de ani. Are firmă, contabil, avocat, un portofoliu de investiții bine pus la punct. Își protejează mașina cu RCA și Casco, iar când pleacă în vacanță cu familia nu uită niciodată să cumpere asigurări de călătorie. Știe cât îi produc economiile, urmărește piețele și își calculează atent riscurile financiare. foto: Profimedia

Citește mai mult

Ce subiecte au picat la probele de geografie și biologie de la BAC 2026. Proba la alegere a profilului

Joi, absolvenții de liceu susțin ultima probă din cadrul examenului de Bacalaureat 2026 - proba la alegere a profilului. Aceștia au de ales între Informatică (doar pentru profilul Mate-Info), Fizică, Chimie, Biologie (pentru Mate-Info și Științele naturii), respectiv Geografie, Logică, Psihologie, Economie, Sociologie, Filosofie (pentru profilul Uman).

Citește mai mult

Sorin Grindeanu si Ilie Bolojan / sursa foto: Profimedia

- După 60 de zile de criză, există o primă soluție viabilă, care să respecte autonomia partidelor și aritmetica din Parlament, potrivit mai multor politicieni din partide diferite, cu care am stat de vorbă. Soluția care se prefigurează poartă denumirea de „Guverne succesive”, un fel de „rotativă” pe stil nou.

Citește mai mult

articol audio
play icon mic icon Capitalismul tampeste / sursa foto: Profimedia

Pentru că, spunea el, piața liberă se bazează cu necesitate pe o permanentă extindere a diviziunii sociale a muncii. Astfel, inevitabil, fiecare va presta o activitate din ce în ce mai specializată - și fiecare va presta activitatea în care s-a hiperspecializat o perioadă din ce în ce mai lungă de timp.

Citește mai mult