Sari la continut

Spune-ți părerea! Intră alături de noi în comunitatea Republica

Vă invităm să intrați în Comunitatea Republica, grupul de Facebook în care contributorii, cei care își scriu aici ideile, vor sta de vorbă cu tine. Tot ce trebuie să faci este să ceri intrarea în acest spațiu al dialogului.

Despre atât de lăudata reziliență. Întrebarea e unde te întorci, de fapt, când spui că reziști?

sursa foto: Pinterest

Într-o conversație aparent banală, cineva mi-a spus că se trezește aproape în fiecare început de săptămână cu un nod în stomac și cu senzația că trebuie să mai reziste puțin, deși avusese impresia că perioada grea de oboseală și presiune trecuse.

Era o oboseală care se adunase în timp, pe care mulți ajung să o considere normală, mai ales într-o cultură în care munca multă e văzută drept virtute, iar dacă spui că ți-e greu, nu ești prea bine văzut.

În ultimii ani, cuvântul „reziliență” apare tot mai des în discursul public, în traininguri de corporate, în postări motivaționale și în conversațiile despre performanță, ca o abilitate prin care oamenii ar trebui să facă față stresului și să meargă mai departe.

Însă, de multe ori, prin reziliență nu înțelegem o adaptare reală, ci întoarcerea la tiparele prin care încercăm să facem față presiunii, chiar dacă tocmai ele au contribuit, în timp, la epuizare.

Am întâlnit frecvent oameni care, după episoade de epuizare, își iau câteva zile de pauză, dorm mai mult, se mai liniștesc puțin și apoi se întorc exact în același ritm de muncă, cu aceleași ore prelungite și fără limite. Unii spun chiar cu mândrie că au învățat să reziste mai bine la stres, deși contextul e același, iar singurul lucru diferit e cât de mult ajung corpul și mintea să tolereze oboseala.

Mintea preferă acest tip de revenire pentru că e familiară și predictibilă, iar ceea ce e familiar, chiar și atunci când e neplăcut, oferă senzația de control. De aceea, reziliența e valorizată în multe medii profesionale, pentru că menține lucrurile în mișcare, chiar și atunci când costul personal e mare.

Doar că acest ritm continuu nu înseamnă, de fapt, stare de bine psihologică.

Există situații în care întoarcerea la „starea de dinainte” nu e nici realistă, nici sănătoasă, mai ales după perioade lungi de stres cronic sau epuizare, care schimbă felul în care corpul și mintea reacționează la presiune.

Mulți oameni ajung să se învinovățească pentru faptul că nu mai fac față ca înainte, întrebându-se ce e în neregulă cu ei, când, de fapt, problema nu ține de voință, ci de încercarea de a reveni într-un ritm care a contribuit tocmai la epuizare.

Aceeași logică se aplică și în cazul schimbării personale și al învățării, fiindcă, pentru a renunța la obiceiuri nocive sau la tipare de gândire care ne sabotează, vechile mecanisme trebuie să se clatine, iar dacă după fiecare dificultate ne întoarcem automat la comportamentul cunoscut, adaptarea devine aproape imposibilă.

O imagine utilă e cea a unor drumuri mentale pe care le parcurgem ani la rând și care, cu cât sunt folosite mai des, devin mai ușor de urmat, doar că fie ne duc spre echilibru, fie ne împing spre suprasolicitare.

Dacă de fiecare dată când apare stresul ne întoarcem pe același drum nesănătos, dar familiar, riscăm să rămânem într-un tipar care ne consumă.

Poate că, în multe situații, nu avem nevoie de mai multă reziliență, ci de mai multă flexibilitate psihologică, adică de capacitatea de a schimba ritmul, de a pune limite, de a reorienta direcția și de a renunța la ce nu mai funcționează, chiar dacă acel lucru ne-a ajutat cândva să supraviețuim.

„Fii rezilient” sună bine și e ușor de spus, mai ales într-o societate care valorizează efortul continuu și sacrificiul personal.

Întrebarea e unde te întorci, de fapt, când spui că reziști?

Pentru că, uneori, reziliența nu ne scoate din epuizare, ci ne întoarce exact acolo de unde am plecat.

Surse:

  • Bonanno, G. A. (2021). The resilience paradox. European Journal of Psychotraumatology, 12(1). https://doi.org/10.1080/20008198.2021.1942642
  • Denckla, C. A., Cicchetti, D., Kubzansky, L. D., Seedat, S., Teicher, M. H., Williams, D. R., & Koenen, K. C. (2020). Psychological resilience: an update on definitions, a critical appraisal, and research recommendations. European Journal of Psychotraumatology, 11(1). https://doi.org/10.1080/20008198.2020.1822064
  • Mahdiani, H., Ungar, M. The Dark Side of Resilience. ADV RES SCI 2, 147–155 (2021). https://doi.org/10.1007/s42844-021-00031-z

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere


Îți recomandăm

asigurare de sanatate concept

Imaginați-vă un antreprenor de 44 de ani. Are firmă, contabil, avocat, un portofoliu de investiții bine pus la punct. Își protejează mașina cu RCA și Casco, iar când pleacă în vacanță cu familia nu uită niciodată să cumpere asigurări de călătorie. Știe cât îi produc economiile, urmărește piețele și își calculează atent riscurile financiare. foto: Profimedia

Citește mai mult

Ce subiecte au picat la probele de geografie și biologie de la BAC 2026. Proba la alegere a profilului

Joi, absolvenții de liceu susțin ultima probă din cadrul examenului de Bacalaureat 2026 - proba la alegere a profilului. Aceștia au de ales între Informatică (doar pentru profilul Mate-Info), Fizică, Chimie, Biologie (pentru Mate-Info și Științele naturii), respectiv Geografie, Logică, Psihologie, Economie, Sociologie, Filosofie (pentru profilul Uman).

Citește mai mult

Sorin Grindeanu si Ilie Bolojan / sursa foto: Profimedia

- După 60 de zile de criză, există o primă soluție viabilă, care să respecte autonomia partidelor și aritmetica din Parlament, potrivit mai multor politicieni din partide diferite, cu care am stat de vorbă. Soluția care se prefigurează poartă denumirea de „Guverne succesive”, un fel de „rotativă” pe stil nou.

Citește mai mult

articol audio
play icon mic icon Capitalismul tampeste / sursa foto: Profimedia

Pentru că, spunea el, piața liberă se bazează cu necesitate pe o permanentă extindere a diviziunii sociale a muncii. Astfel, inevitabil, fiecare va presta o activitate din ce în ce mai specializată - și fiecare va presta activitatea în care s-a hiperspecializat o perioadă din ce în ce mai lungă de timp.

Citește mai mult