Sari la continut

Pasionată de alimentația echilibrată, o antreprenoare și-a deschis un „business sănătos”. „Când am deschis restaurantul, am fost casieriță o lună, 12 ore pe zi, și nu a fost deloc ușor”

Din pasiunea pentru mâncare sănătoasă și alimentație echilibrată, Sabrina Marinescu a deschis în urmă cu patru ani, împreună cu un partener de afaceri, un restaurant care are ca ingredient principal avocado.

Antreprenoarea spune că localul, deschis în mallul Băneasa Shopping City, în București, se adresează celor cu un stil de viață sănătos și care îşi doresc să mănânce ceva rapid şi sănătos.

După ce a studiat o perioadă la Paris, unde a încercat să pună pe picioare un mic business, împreună cu o prietenă, Sabrina Marinescu s-a întors în țară unde a mai avut și alte încercări în lumea antreprenoriatului. Unele soldate cu eșec, altele dimpotrivă. Din toate a învățat lecții pe care se străduiește să le aplice în prezent.

Încă de la început, în toamna anului 2018, restaurantul Avocadoo s-a bucurat de succes, spune antreprenoarea care își amintește că „am avut cozi la casă chiar din prima zi”, când localul a avut peste 300 de clienți.

Cea mai grea perioadă de până acum, de când a intrat în lumea afacerilor, consideră că a fost lockdown-ul din 2020, când mallul din Băneasa, în care se află Avocadoo, la fel ca toate celelalte centre comerciale, a fost închis din cauza pandemiei, iar Sabrina Marinescu a fost nevoită să se reorienteze: a căutat și achiziționat un nou spațiu și a introdus serviciul de livrare la domiciliu.

A muncit pe toate posturile, de când are propria afacere. „Când am deschis restaurantul la Mall Băneasa am fost casieriță o lună, 12 ore pe zi, și nu e ușor deloc”, a spus Sabrina Marinescu, invitata lui Claudiu Pândaru la podcastul „Business sănătos”. În pandemie, Sabrina a fost și livrator, pentru clienții care comandau acasă, îmbrăcată din cap până în picioare cu echipament de protecție.

Orice angajat poate să ajungă și antreprenor? Exista o genă diferită? a întrebat-o Claudiu Pândaru la podcastul „Business sănătos”.

„Pot să spun despre situația mea. Părinții mei s-au ocupat de un hotel în Mamaia și eu am crescut lucrând acolo - o vară la plajă, o vară în receptie, câte o vară în fiecare sub-business pe care acest hotel îl cuprindea. Tind să cred că asta a fost foarte important în formarea mea. Prima firmă pe care am făcut-o a fost la 18 ani, când am ajuns la facultate la Paris, cu o prietenă. Ne-am gândit să facem private shopping. Am avut mici încercări, multe esecuri, dar absolut toate acestea au fost niște lecții”, spune Sabrina Marinescu.

În prezent, afacerea pe care o deține tânăra antreprenoare are în total 50 de angajați.

Ascultați integral interviul cu Sabrina Marinescu în podcastul „Business sănătos” atașat acestui articol.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Bravo. Un dram de minte si un car de noroc, proverb romanesc xD
    Jeff Bezos ducea la posta cartile comandate online, cu un carucior. Nu vroia sa cheltuie banii pe un taxi sau un currier.
    Sa auzim numai de bine.
    • Like 0


Îți recomandăm

asigurare de sanatate concept

Imaginați-vă un antreprenor de 44 de ani. Are firmă, contabil, avocat, un portofoliu de investiții bine pus la punct. Își protejează mașina cu RCA și Casco, iar când pleacă în vacanță cu familia nu uită niciodată să cumpere asigurări de călătorie. Știe cât îi produc economiile, urmărește piețele și își calculează atent riscurile financiare. foto: Profimedia

Citește mai mult

Ce subiecte au picat la probele de geografie și biologie de la BAC 2026. Proba la alegere a profilului

Joi, absolvenții de liceu susțin ultima probă din cadrul examenului de Bacalaureat 2026 - proba la alegere a profilului. Aceștia au de ales între Informatică (doar pentru profilul Mate-Info), Fizică, Chimie, Biologie (pentru Mate-Info și Științele naturii), respectiv Geografie, Logică, Psihologie, Economie, Sociologie, Filosofie (pentru profilul Uman).

Citește mai mult

Sorin Grindeanu si Ilie Bolojan / sursa foto: Profimedia

- După 60 de zile de criză, există o primă soluție viabilă, care să respecte autonomia partidelor și aritmetica din Parlament, potrivit mai multor politicieni din partide diferite, cu care am stat de vorbă. Soluția care se prefigurează poartă denumirea de „Guverne succesive”, un fel de „rotativă” pe stil nou.

Citește mai mult

articol audio
play icon mic icon Capitalismul tampeste / sursa foto: Profimedia

Pentru că, spunea el, piața liberă se bazează cu necesitate pe o permanentă extindere a diviziunii sociale a muncii. Astfel, inevitabil, fiecare va presta o activitate din ce în ce mai specializată - și fiecare va presta activitatea în care s-a hiperspecializat o perioadă din ce în ce mai lungă de timp.

Citește mai mult