Sari la continut

Spune-ți părerea! Intră alături de noi în comunitatea Republica

Vă invităm să intrați în Comunitatea Republica, grupul de Facebook în care contributorii, cei care își scriu aici ideile, vor sta de vorbă cu tine. Tot ce trebuie să faci este să ceri intrarea în acest spațiu al dialogului.

Poveste din Piața Obor. Cineva și-a pierdut câteva sute de lei pe jos, iar măcelarul mi-a făcut o „propunere” care mi-a rămas în minte și după câteva zile

sursa foto: Inquam Photos

M-am dus până la Obor.

Era dimineață și lume puțină.

Sus, la etajul 1, în fața unui raion de carne, m-am crucit:

- Domne, dar multă mizerie ați făcut!…

Măcelarul se uită la mine intrigat. Îi arăt. Face și el ochii mari: în fața vitrinei burdușite cu pulpe, cârnați, aripioare și pipote, zăceau pierdute pe jos câteva sute bune de lei.

M-am aplecat și le-am cules pe toate, cântărindu-le în mână. Era acolo piața unui om pe o lună.

Mă uit în stânga, mă uit în dreapta, în căutarea păgubașului. Aveam o mutră tare dezabuzată, de vreme ce măcelarul a simțit nevoia să-mi sară în ajutor:

- Cred că i-au căzut cuiva din buzunar. S-a mai întâmplat să scoată omul telefonul și să-i cadă banii…

Explicația m-a mai liniștit, omul vorbea dintr-o lungă experiență de viață și de piață.

- Păi și acum ce facem? l-am întrebat moale.

A dat din umeri. Asta m-a convins:

- Facem așa: eu las banii aici la dvs. și cel care i-a pierdut vine și i-i dați.

Măcelarul a aprobat, a înhățat banii și i-a băgat sub tejghea.

Am plecat din Obor mulțumit că am făcut o faptă bună. Dar pe măsură ce mă îndepărtam, un drac începuse să mă împungă: „Bă, da tu chiar atât de fraier ești, încât să crezi că măcelarul îi va da ăluia banii?!” Îl contraziceam rapid, argumentând că oamenii nu sunt atât de hapsâni să se bucure de necazul altuia.

Au trecut câteva zile. Întâmplarea mă roade încă. Am făcut un anunț și la radio, că cine a pierdut niște bani la Obor să se ducă la măcelar. De câteva nopți, visez diverși păgubiți fericiți și cum măcelarul îmi redă speranța în umanitate.

Cinstit sau fraier? Voi ce ați fi făcut?

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • mg check icon
    ..căscat cum sunt, mi-am uitat deunăzi mobilul pe banca unde savurasem cafeaua.
    Disperat m-am întors de prin oraș la locul faptei. Ioc.
    Într-o doară întreb la un butic din apropierea băncii cu pricina. Nimic.

    Totuși vânzătoarea amabilă se oferă să sune la numărul meu.
    Și surpriză, cineva răspunde. Mai mult promite să mi-l înpoieze și ca să-l recunosc îmi spune că are 1,70, poartă o șapcă gri și are 80 de ani.
    Zis și făcut. Mulțumiri. Am încercat să-i oferă o recompensă, dar m-a refuzat politicos.

    Astăzi l-am întâlnit iarăși. Mulțumiri din nou.
    I-am spus că gestul lui e ceva rar în lumea-n care trăim. Mi-a zâmbit misterios.
    La ce s-o fi gândit oare ?
    • Like 1
  • Banii găsiți în spații publice trebuie predați fie administratorului spațiului respectiv (care, la rândul său, trebuie să îi predea poliției), fie să să fie predați la cea mai apropiată secție de poliție. Mai departe, poliția ia măsuri pentru identificarea persoanei care a pierdut banii.
    În ambele cazuri, găsitorul trebuie să primească un proces-verbal de predare/primire a banilor respectivi.
    Dacă în 6 luni nu este identificată persoana care a pierdut banii, aceștia revin persoanei care i-a găsit.
    Și, nu în ultimul rând, e bine de știut că însușirea unor bani găsiți (sau a altor bunuri), constituie INFRACȚIUNE și se pedepsește conform Codului Penal.
    Cum aș fi procedat eu, în cazul descris în articol? Aș fi predat banii, pe proces-verbal, la Secția nr. 7 sau 8 Poliție (care mi-ar fi fost în drum), din apropierea pieței Obor.
    • Like 0
  • Florin check icon
    Din pacate nu exista solutie corecta. Nici cel care i-a pierdut nu stie cati bani sunt si nu poate demonstra ca sunt ai lui. Unica posibilitate daca exista o camera video care a surprins momentul. Daca nu, puteati sa-i dati macelarului in schimbul unei bucati de carne.
    • Like 0
  • CC check icon
    În niciun caz cum ați procedat, anunțând la radio. Bietul măcelar o să se trezească cu zeci de solicitanți care “au pierdut banii” De unde să știe cine are dreptate ? Îmi imaginez că nimeni nu știe exact suma pierdută. Eu m-aș fi dus la poliție.
    • Like 1


Îți recomandăm

asigurare de sanatate concept

Imaginați-vă un antreprenor de 44 de ani. Are firmă, contabil, avocat, un portofoliu de investiții bine pus la punct. Își protejează mașina cu RCA și Casco, iar când pleacă în vacanță cu familia nu uită niciodată să cumpere asigurări de călătorie. Știe cât îi produc economiile, urmărește piețele și își calculează atent riscurile financiare. foto: Profimedia

Citește mai mult

Ce subiecte au picat la probele de geografie și biologie de la BAC 2026. Proba la alegere a profilului

Joi, absolvenții de liceu susțin ultima probă din cadrul examenului de Bacalaureat 2026 - proba la alegere a profilului. Aceștia au de ales între Informatică (doar pentru profilul Mate-Info), Fizică, Chimie, Biologie (pentru Mate-Info și Științele naturii), respectiv Geografie, Logică, Psihologie, Economie, Sociologie, Filosofie (pentru profilul Uman).

Citește mai mult

Sorin Grindeanu si Ilie Bolojan / sursa foto: Profimedia

- După 60 de zile de criză, există o primă soluție viabilă, care să respecte autonomia partidelor și aritmetica din Parlament, potrivit mai multor politicieni din partide diferite, cu care am stat de vorbă. Soluția care se prefigurează poartă denumirea de „Guverne succesive”, un fel de „rotativă” pe stil nou.

Citește mai mult

articol audio
play icon mic icon Capitalismul tampeste / sursa foto: Profimedia

Pentru că, spunea el, piața liberă se bazează cu necesitate pe o permanentă extindere a diviziunii sociale a muncii. Astfel, inevitabil, fiecare va presta o activitate din ce în ce mai specializată - și fiecare va presta activitatea în care s-a hiperspecializat o perioadă din ce în ce mai lungă de timp.

Citește mai mult