Sari la continut

Spune-ți părerea! Intră alături de noi în comunitatea Republica

Vă invităm să intrați în Comunitatea Republica, grupul de Facebook în care contributorii, cei care își scriu aici ideile, vor sta de vorbă cu tine. Tot ce trebuie să faci este să ceri intrarea în acest spațiu al dialogului.

Prima demisie din PSD, după anunțul moțiunii comune cu AUR: „Nu pot și nu voi gira niciodată normalizarea fascismului”

sursa foto: Inquam Photos

Senatoarea PSD Victoria Stoiciu a anunțat, marți dimineață, că și-a dat demisia din partid, după ce luni a refuzat să semneze moțiunea de cenzură împotriva Guvernului, inițiată împreună cu AUR.

„Astăzi mi-am înaintat oficial demisia din Partidul Social Democrat. Decizia vine ca un pas firesc după ce ieri am refuzat să semnez moțiunea de cenzură, marcând momentul în care viziunea mea și direcția actuală a partidului au intrat pe contrasens total.

Consider că este nevoie de un cordon sanitar absolut care să mențină forțele extremiste în izolare politică totală. Orice încălcare a acestui principiu nu reprezintă doar o eroare tactică, ci o normalizare a fascismului. Pas cu pas, până când monstrul va fi prea mare ca să îl răpunem.

Istoria este cel mai bun profesor. Ascensiunea fascismului în perioada interbelică nu s-a produs subit. A fost rezultatul unor concesii repetate făcute de forțele democratice, care au sacrificat viitorul pentru calcule politice mici și rațiuni de moment. De ce credeți că social-democrații germani păstrează cu sfințenie acest cordon sanitar în raport cu extremiștii lor? Pentru că se uită înapoi în istorie. Și nu vor să o repete.

Nu pot și nu voi gira niciodată normalizarea fascismului.. Este o linie roșie peste care nu se poate trece.

Le mulțumesc colegilor social-democrați care m-au susținut în inițiativele legislative de până acum pentru buna colaborare. Din păcate, drumurile noastre se despart aici, nu pot face parte dintr-un proiect care sacrifică valorile democratice fundamentale pe altarul unor interese politice de etapă”, a scris aceasta pe Facebook.

De altfel, senatoarea postase pe Facebook, în urmă cu câteva săptămâni, o fotografie cu o șapcă și mesajul: „Make fascism unacceptable again”.

Victoria Stoiciu, născută în 1979 în Republica Moldova (pe atunci URSS), a fost aleasă în 2024 senator de Vaslui, pe listele PSD. Ea a fost contributoare Republica.ro până la intrarea în politică.

Îți recomandăm

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Francisc check icon
    Am o întrebare pentru dumneavoastră,domnule Schiau: cine „gestionează” comentariile postate la articolele pe care le scrieți?

    Aș fi tare bucuros dacă ați binevoi să răspundeți la întrebare...
    • Like 1
    • @ Francisc
      Cred ca l-a blocat Negrutiu pe eternul si fascinanatul de care intrebati dupa un comentariu de tipul "prostie mai mare n-am auzit" ( era vorba de ecuatia system+antisystem =love) . Si oricum in aceste zile tulburi putina retinere n-ar strica deloc.
      • Like 0
  • Germania vrea sa devina din nou si cu girul Uniunii Europene cea mai mare armata a Europei. Din nou. Iar.
    Este INACCEPTABIL!

    Daca parliamentarii nemti ar pastra acest “cordon sanitar” s-ar fi opus vehement.
    • Like 0
  • Francisc check icon
    De la o vreme pe republica.ro se întâmplă lucruri ciudate. Comentariile dispar fără ca nimeni să știe de ce...

    Și asta în timp ce republica.ro se mândrește pe frontispiciu că este de un deceniu spațiul ideilor curate...

    Curat murdar, domnilor!
    • Like 2
  • Francisc check icon
    Hai să mai încerc o dată:

    Eternul domn Cojocaru…

    -un răspuns-

    Din comentariul dumneavoastră înțeleg că doamna Stoiciu e o trădătoare, „devoalată” de faptul că nu a semnat moțiunea, iar atitudinea dânsei „limpezește apele”...

    Întrebarea momentului este: cine a trădat pe cine? Bolojan că a încercat să facă rânduială sau Grindeanu că nu i-a convenit „marea alianță pro-europeană”? În convingerile suveraniste pe care le tot „etalați” pe-aici faceți abuz de un lucru știut de pe vremea KGB-ului: cine nu-i cu noi, e împotriva noastră...

    Înotăm în ape tulburi (ca să nu spun pe șleau că ne înecăm în căcat!) și credem ca fraierii că baterea palmei dintre Grindeanu și Simion e soluția „problemei”, ignorând realitatea că pe toate „personajele” din vârful ierarhiei politice îi doare curul de durerile nației...

    Caragiale e mai actual decât a fost pe vremea lui...

    -28 aprilie 2026-
    • Like 2
    • @ Francisc
      Francisc check icon
      Din păcate răspunsul meu nu are nicio valoare fără comentariul original al domnului Cojocaru...
      • Like 0
    • @ Francisc
      Chiar îți dorești? Eu nu cred că pierzi ceva necitind un comentariu fluviu, în care, iar va ataca neomarxistii, progresistii, etc si va elogia trădătorii, nebunii, ruinatorii țării, "suveranistii" caricaturali dar extrem de periculoși. Va mai insera niște amenințări cum îi șade bine unui admirator al golanilor ultrasi, ajunși momentan pe cai, atât cai, nici mari, nici mici.
      Apropo de inginerul cojocaru: dacă nu mă iseala memoria, dacă da retrag, dar parcă, undeva, într-o postare răspuns a declarat, cu mândrie, că în anii '90 era student la universitatea politehnica București. Mi-am amintit abia acum, mea culpa, vârsta ce să-i fac? Și chiar, dacă îmi amintesc bine, nu este prima oară când menționează această perioadă.
      Eiii, câți ani sunt din '90 și până în 2026? Mie îmi ies 33. Să presupunem că era în anul 2, atunci în '90. Și era la începutul anului 2, dacă considerăm că se referă la o perioadă apropiată de 1 octombrie, dată de începerea cursurilor. Dacă luam în atenție efectuarea stagiului militar, la termen redus, înainte de anul 1 de studii, atunci era chiar boboc, în anul 1 de facultate. Facultatea dura, pe vremurile acelea, încă, 5 ani. Deci la anul '90 mai adăugăm încă 5 ani. Deci a terminat facultatea în '95. Câți ani de profesare a specialității rămân? Păi, iau în calcul anul 2026, cu toate că ar trebui să merg ceva mai înainte. 2026 - '1995 = 31 de ani. Deci s-a pensionat după, cel mult, 31 de ani de muncă. Oare unde "a muncit"? La ce vârsta s-a pensionat? Să intreb și cu ce pensie? Conform afinităților dumisale politice nu poate fi decât la securitatea statului nou înființat adică sri, sie nu cred, acolo se cer calități pe care nu le întrunește, spp, niet, poliție pompieri, nu cred. Rămâne doar Sri aripa retrogradă, rusofila.
      Repet, dacă greșesc îmi asum întreaga vină, din cauza bătrâneții.
      • Like 1
  • RazvanP check icon
    Madam Stoiciu a învățat "Istoria RSS Maldavinească", pentru ea toată România e "fascistă"...
    • Like 3
    • @ RazvanP
      Nu toată România deșteptule! Doar a activat la "cel mai mare" conclav al borfasilor, gunoiul dim totdeauna al României, apendicele pcr, acum în alianță, pe față, cu propriul avorton aur.
      • Like 2
  • Uite ca exista si in PSD oameni care au coloana vertebrala si nu admit alaturarea cu AUR. Bravo, d-na Stoiciu.
    • Like 2
    • @ andreea dragusin
      Ar mai fi și Toma, primarul Buzăului, care, culmea, a făcut bine pentru oraș. Și or mai fi câțiva, dar publicitatea, în cazul ăsta, dăunează borfasilor. Să vedem câți vor vota! Majoritatea a semnat în alb. Altă procedură "democratică" la psd.
      • Like 1


Îți recomandăm

asigurare de sanatate concept

Imaginați-vă un antreprenor de 44 de ani. Are firmă, contabil, avocat, un portofoliu de investiții bine pus la punct. Își protejează mașina cu RCA și Casco, iar când pleacă în vacanță cu familia nu uită niciodată să cumpere asigurări de călătorie. Știe cât îi produc economiile, urmărește piețele și își calculează atent riscurile financiare. foto: Profimedia

Citește mai mult

Ce subiecte au picat la probele de geografie și biologie de la BAC 2026. Proba la alegere a profilului

Joi, absolvenții de liceu susțin ultima probă din cadrul examenului de Bacalaureat 2026 - proba la alegere a profilului. Aceștia au de ales între Informatică (doar pentru profilul Mate-Info), Fizică, Chimie, Biologie (pentru Mate-Info și Științele naturii), respectiv Geografie, Logică, Psihologie, Economie, Sociologie, Filosofie (pentru profilul Uman).

Citește mai mult

Sorin Grindeanu si Ilie Bolojan / sursa foto: Profimedia

- După 60 de zile de criză, există o primă soluție viabilă, care să respecte autonomia partidelor și aritmetica din Parlament, potrivit mai multor politicieni din partide diferite, cu care am stat de vorbă. Soluția care se prefigurează poartă denumirea de „Guverne succesive”, un fel de „rotativă” pe stil nou.

Citește mai mult

articol audio
play icon mic icon Capitalismul tampeste / sursa foto: Profimedia

Pentru că, spunea el, piața liberă se bazează cu necesitate pe o permanentă extindere a diviziunii sociale a muncii. Astfel, inevitabil, fiecare va presta o activitate din ce în ce mai specializată - și fiecare va presta activitatea în care s-a hiperspecializat o perioadă din ce în ce mai lungă de timp.

Citește mai mult