Sari la continut

Spune-ți părerea! Intră alături de noi în comunitatea Republica

Vă invităm să intrați în Comunitatea Republica, grupul de Facebook în care contributorii, cei care își scriu aici ideile, vor sta de vorbă cu tine. Tot ce trebuie să faci este să ceri intrarea în acest spațiu al dialogului.

Singurul adevăr spus de premierul desemnat Adrian Veștea: „Sunt doar un pion”

sursa foto: Profimedia

Adrian Veștea ne-a surprins inițial cu numirea ca posibil prim-ministru și apoi ne-a tot surprins negativ, cu viteză supersonică. În doar o zi, i-a întrecut pe Ciucă, pe Dăncilă la categoria discurs dezlânat, ziceri fără rost și „care" în loc de „pe care". Fiecare vorbă a lui e o lovitură cu stângul în dreptul. Cu inconștiență izvorâtă din limitări morale și intelectuale, declară că nu e trădător, deși ceea ce a făcut se numește trădare. Tot cu inconștiență, spune că nu își dă demisia din PNL și că niciodată, nicăieri in lume un partid nu și-a dat jos premierul, uitând că el nu este premier, ci o umbră, care se va pierde la fel de ușor cum a apărut.

Zicerea de căpătâi cu care își va încheia zborul spre Palatul Victoria este cea spusă către minorități: „SUNT DOAR UN PION”.

E singurul adevăr despre el. E un pion... De asta a fost ales.

România are nevoie de lideri, de oameni de stat, nu de pioni.

Și ar mai fi ceva de spus, dacă tot suntem la discuții despre pioni. Și pe Ilie Bolojan au vrut să îl folosească ca pe un pion, să facă curățenie după alții, să i se arunce în spate toată vina că a făcut curățenie, să i se toarne în cap toată furia populației că a luat măsuri dure și să fie sacrificat așa cum se sacrifică pionii. Dar nu le-a ieșit! Pionul s-a dovedit a fi... rege (mă refer la piesa din șah) sau lider, dacă fac o paralelă cu zicerea Veștii proaste, că el e doar un pion.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere

  • "......SUNT DOAR UN PION......”.
    Mai bine zis :" NEBUNUL nu PION:

    • Like 0
  • România are nevoie de lideri, de oameni de stat, nu de pioni: ce facem cu cei aprox. 20 mil. de pioni?
    • Like 1
  • Da, de fapt a recunoscut ca e un tampit fara principii dar cu ambitia dea fi premier, chiar daca asta va insemna ca il vor juca altii pe degete - asa cum au dorit sa il joace si pe Bolojan dar nu le-a iesit. Mi-e atat de scarba de politicienii romani......
    • Like 2
  • Razvan G check icon
    E de rasul lumii. Sa ne amintim ca psd si-a dat premierul jos, prin moțiune. Pe nimeni altul decât grindeanu. Deci, precedent exista. Si nu in “lume”, ci chiar aici. Si nu de mult. Si chiar partidul pe care vestea il servește…
    • Like 2
  • Razvan G check icon
    Comedia continua….
    • Like 1


Îți recomandăm

asigurare de sanatate concept

Imaginați-vă un antreprenor de 44 de ani. Are firmă, contabil, avocat, un portofoliu de investiții bine pus la punct. Își protejează mașina cu RCA și Casco, iar când pleacă în vacanță cu familia nu uită niciodată să cumpere asigurări de călătorie. Știe cât îi produc economiile, urmărește piețele și își calculează atent riscurile financiare. foto: Profimedia

Citește mai mult

Ce subiecte au picat la probele de geografie și biologie de la BAC 2026. Proba la alegere a profilului

Joi, absolvenții de liceu susțin ultima probă din cadrul examenului de Bacalaureat 2026 - proba la alegere a profilului. Aceștia au de ales între Informatică (doar pentru profilul Mate-Info), Fizică, Chimie, Biologie (pentru Mate-Info și Științele naturii), respectiv Geografie, Logică, Psihologie, Economie, Sociologie, Filosofie (pentru profilul Uman).

Citește mai mult

Sorin Grindeanu si Ilie Bolojan / sursa foto: Profimedia

- După 60 de zile de criză, există o primă soluție viabilă, care să respecte autonomia partidelor și aritmetica din Parlament, potrivit mai multor politicieni din partide diferite, cu care am stat de vorbă. Soluția care se prefigurează poartă denumirea de „Guverne succesive”, un fel de „rotativă” pe stil nou.

Citește mai mult

articol audio
play icon mic icon Capitalismul tampeste / sursa foto: Profimedia

Pentru că, spunea el, piața liberă se bazează cu necesitate pe o permanentă extindere a diviziunii sociale a muncii. Astfel, inevitabil, fiecare va presta o activitate din ce în ce mai specializată - și fiecare va presta activitatea în care s-a hiperspecializat o perioadă din ce în ce mai lungă de timp.

Citește mai mult