Era micuță. Avea voce dulce și caldă. Nu știa să țipe. Nu știa să certe. Chinul vieții nu a inrăit-o, cum face cu cei mai mulți, ci a facut-o un fel de înger întrupat. Mergea sprijinindu-se intr-un băț. Avea mereu o fustă încrețită pe un elastic și bluză cu nasturi în față. Întotdeauna cernite. Colțurile broboadei îi erau mereu ude de lacrimi, căci cu ele își ștergea ochii. foto: Profimedia
Nu mai știu cu exactitate câte materii au fost, dar îmi amintesc că am trecut pe la Limba engleză, Limba franceză, Jocuri și Jucării, Literatură, Chimie, Astronomie și Pictură. În total, am petrecut cel puțin 6-7 ani la Palatul Copiilor, cei mai mulți în paralel cu școala, pe care am început-o în 1995.
Țin minte și acum că luau gresie și faianță de câți bani aveau și mi-a rămas în minte un hol în care luase gresie, dar nu pentru tot holul. Și luna viitoare n-a mai găsit aceeași culoare de gresie și a luat una care semăna, după care au acoperit gresia cu un covor, să nu se vadă diferența de nuanță. Foto: Luka/ ImageSource/ Profimedia
Eram la vârsta la care bătrânețea nu avea niciun contur, ca în zorii lăptoși ai zilei, când încă nu se disting formele din jur. Nu era nici măcar un cuvânt în vocabularul meu. Cum nu era nici “tată”... Stăteam cuminte pe genunchii ciolănoși ai bunicului și repetam după el: “Tatăl nostru care ești în Ceruri...” Bunicul nu știa să citească. Făcuse doar clasele primare, iar pe a patra o tot repetase până primise ordin să plece în armata. În școală se împrietenise doar cu majusculele, iar ani mai târziu, când abandonam ziare sau cărți pe masa de sub părul din curte, dibuia doar prima literă din titlul unei știri; în rest, privea literele cu uimire. Însă, așa cum orbii reușesc să se descurce în beznă ascuțindu-și auzul, el își antrenase memoria. Știa sute de povestiri, anecdote, pasaje din Biblie, rugăciuni. Nu le culesese din cărți, ci se hrănise din ceea ce auzise în jur, așa cum erau și pildele pe care i le dădea “doctorul de suflete” la care trăgea în fiecare toamnă târzie, când de crengile pomilor nu se mai ținea nicio frunză îngălbenită. Foto: MoiraM / Alamy / Alamy / Profimedia
