De la catifeaua Ateneului la luminile Controlului, Festivalul Enescu 2025 a demonstrat că muzica clasică nu e un dinozaur ținut sub glob de sticlă într-o bibliotecă arogantă, ci un dandy cultural care poate să danseze și pe vals, și pe electro.

A opta scuză nu mi-a ieșit, mai ales după ce l-am întâlnit, acum câteva zile, pe Daniel Ciobanu în concert cu o haină pictată de el.

Ați privit, vreodată, cu atenție, mișcarea mâinilor unui dirijor? Sunt mâini care nu ating nicio coardă, nu apasă nicio clapă și nu lovesc nicio tobă, dar care reușesc să înalțe, din tăcerea unei săli de spectacol, o întreagă lume sonoră. În ele se adună o autoritate nevăzută, o siguranță aproape magică, prin care o orchestră de suflete respiră într-un singur ritm.

Când am citit știrea că Martha Argerich a anulat concertul din 31 august de la Sala Palatului, nu mi-am putut reține un oftat de dezamăgire. Dar organizatorii festivalului s-au repliat prompt, oferindu-ne o surpriză de proporții: în locul fabuloasei pianiste care a împlinit recent 84 de ani, în același concert de Beethoven acompaniat de Orchestra Santa Cecilia dirijată de Daniel Harding, va evolua unul dintre cei mai importanți pianiști ai momentului: Seong-Jin Cho (foto: Seong-Jin Cho).

E un sentiment nedeslușit, ca și cum l-ai vedea pentru prima oară. Poate surpriza că un loc pe care credeai că-l știi atât de bine arată altfel în noapte. sursa foto: Dragoș Asaftei

Cinci motive, cinci recomandări, cinci întrebări pentru Aurelian Băcan, compozitor contemporan. Microsillon