Atât de mare este complexul de inferioritate acumulat în noi, atunci când vine vorba de infrastructură. Atât de mult am ajuns să credem, în peste 30 de ani, că în Romania nu se poate, încât să ne minunăm că cineva își face treaba și își respectă termenele. (Foto: Inquam Photos/ George Călin)

„ - Dar Guvernul ăsta nu gândește așa. El nu socotește: Băi, am atâția bani, îi cheltuiesc pe ce am mai multă nevoie. Eu, de la o vreme, fac cum făcea clientul meu cu pamperșii. Calculez totul în poduri…” (Foto: George Călin/ Inquam Photos)

Îmi aduc aminte că multe veri la rând mergeam cu bobocii de gâscă și cu o sacoșă mare de cărți până spre digurile râului Cula, la vreo 400 de metri de casă. Nu departe, se înălța și singurul pod din zonă care traversa râul. Când a fost construit acel pod – nu știu nici în prezent, însă îmi era adăpost la fiecare ploaie, mie și bobocilor mei de gâscă. (Foto: Sadak Souici / Zuma Press / Profimedia)

Fiecărei macarale pe care a lucrat, nea Marian i-a plăcut să îi dea un nume: Ramona, Roxi.

Probabil că nu spun un lucru nou când afirm că prioritatea oricărui guvern național ar trebui să fie educația, sănătatea, prosperitatea, bunăstarea și în general mulțumirea propriei populații, pentru că atunci când populația e mulțumită, țara e mulțumită. (Foto: Facebook/PeUndeMerg.ro)

Iată, a început un nou an de muncă, iar eu stau ca o idioată de 45 minute la coadă spre ieșirea din București, ca să mă duc acasă. (Foto: Guliver/Getty Images)