O mică lecție a unui absolvent de școala vieții, livrată la botul calului, în pauza de prânz, pe un ton ferm, care nu admite să fie contrazis. Și cum aș fi putut? Un om mulțumit de viața lui, cum e el, nu poate fi combătut. Are tot ce îi trebuie și fără să citească două rânduri. foto: Profimedia

N-aveam cum să consum atâta apă nici dacă mi-aș fi umplut zilnic piscina pe care evident că n-o am. Inițial, am crezut că e o greșeală, că m-au confundat cu un miliardar cu vilă în Chelsea. Dar nu, era contul meu în care scria clar că sunt dator vândut.

S-a întâmplat vineri dimineață, în centrul Londrei.

De câteva zile am început un proiect nou în centrul Londrei, foarte aproape de stația de metrou Warren Street. Zilnic, cel puțin 15 români stau lângă stație și cerșesc. Bine, toți au telefoane, beau cafea și fumează, sunt îmbrăcați destul de ok, dacă i-ai vedea trecând pe lângă tine pe stradă, n-ai zice că-s vai de capul lor. foto: Profimedia

Fuseserăm educați că trebuie să fim mulțumiți dacă avem un job care plătește mâncarea, întreținerea și un chilot nerupt. Aia conta, să fim săraci doar cât să nu ne ghiorțăie mațele de foame și să ne permitem un pachet de țigări. Granița subtilă între sărăcia cruntă și sărăcia light. Cât timp jonglam pe firul de ață dintre ele, eram bine, nu trebuia să ne facem probleme deosebite. (Foto: Profimedia Images)

În cele ce urmează, o poveste pe care nu am spus-o nimănui până acum. (Foto: Getty Images)

Am locuit o vreme în Leyton - estul Londrei. În fiecare dimineață luam autobuzul către Stratford, unul dintre cele mai importante noduri de transport ale Londrei, aflat la câteva mile de casa în care locuiam. Foto: Getty Images