sursa foto: Profimedia
Am descoperit pe Youtube un ghanez emigrat în România. Ghana e o fostă colonie britanică și în prezent face parte din Commonwealth - așa încât, când se gândește să emigreze, un ghanez alege de regulă UK sau, eventual, SUA.
Un ghanez în România e ceva mai degrabă exotic. Nu doar pentru noi, ci și pentru ei. Carevasăzică, un subiect de presă, o atracție pentru jurnaliștii africani.
Prin urmare, omul a devenit fără să vrea o mică celebritate în Ghana, îl sună ziariști de-acolo să-i ia interviuri: „Adică cum adică un ghanez în România? De ce nu te-ai dus și tu unde merg toți ghanezii? Și, în al doilea rând, ce e aia România?”.
La a doua întrebare, ghanezul nostru răspunde invariabil cam așa: „România e cum ar fi Ghana, dacă ar fi o țară dezvoltată și bine administrată”.
Iar răspunsul ăsta, pe partea cu administrația, ne poate șoca. Noi tindem să credem despre administrația publică din România că e cea mai proastă, mai nenorocită, mai obtuză, mai opacă și mai coruptă administrație publică din galaxie, dacă nu chiar din întregul univers observabil.
Așa e stilul nostru, mai prăpăstios-apocaliptic. Latini, deh!
Doar că stilul ăsta ne împiedică să vedem că, pentru oamenii din multe țări de pe planetă, administrația publică de la noi e o lumină, prin comparație cu administrația din țările lor.
Nu zic asta ca să scuz ceva sau pe cineva. O zic doar ca să înțelegem că, dacă ne comparăm exclusiv și aproape obsesiv cu administrații publice mai performante decât a noastră, ajungem inevitabil la viziunea prăpăstios-apocaliptică pe care o știm.
Dacă însă ne comparăm cu întreg globul, s-ar putea să descoperim că suntem binișor peste medie în privința administrației publice. Ba chiar undeva prin top 25-30%.
Evident, nu suntem în top 5-10% administrații publice. Deci avem ce să criticăm și să îmbunătățim. Dar nu suntem nici vreo catastrofă, vreun Everest al corupției și incompetenței.
Așa încât putem continua reformele administrative cu mai multă încredere în forțele proprii și cumva mai relaxați. Dacă am ajuns în top 25-30%, sigur putem ajunge și mai sus - să zicem în top 15-20%.
În sensul ăsta, privirea globală ajută mai mult decât cea regională, inclusiv prin aceea că ia de pe umerii profesioniștilor din sistem presiunea absurdă și contraproductivă pusă de viziunea prăpăstios-apocaliptică.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Povestea casei prea miciIţic se duce la rabin, extrem de disperat şi abătut:— Rabi, nu mai pot! Am o casă atât de mică, o singură cameră. Locuiesc acolo cu nevasta, cei patru copii, soacra şi cumnata mea. Este un iad, ne călcăm în picioare, este zgomot, ne certăm tot timpul. Ajută-mă, că înnebunesc!Rabinul îl priveşte calm, se gândeşte puţin şi îl întreabă:— Iţic, ai o capră?— Am, rabi.— Bun. Du-te acasă şi bagă şi capra să locuiască în cameră cu voi.Iţic pleacă uimit, dar ascultă de sfatul rabinului. După o săptămână, se întoarce la rabin, şi mai dărâmat, cu cearcăne adânci:— Rabi, e de zece ori mai rău! Capra se urcă peste tot, miroase urât, face mizerie, copiii plâng, soacra ţipă. Suntem la capătul puterilor!Rabinul îl întreabă iar:— Iţic, dar o găină sau un cocoş ai?— Am, rabi.— Du-te şi bagă-le şi pe ele în casă.Trece încă o săptămână şi Iţic vine plângând în hohote:— Rabi, ne sinucidem! Nu mai avem aer, păsările zboară peste tot, capra ne dărâmă lucrurile, e un haos de nedescris! Ne mănâncă de vii!Atunci, rabinul zâmbeşte blând şi îi spune:— Acum, Iţic, du-te acasă, scoate capra şi păsările afară din cameră, curăţă totul şi revino mâine.A doua zi, Iţic intră la rabin cu faţa luminată, zâbitor şi extrem de fericit:— Rabi, îţi mulţumesc din suflet! Eşti un geniu! Am scos animalele şi acum casa noastră este atât de mare, de liniştită şi de încăpătoare! Parcă avem un palat, avem loc cu toţii şi ne simţim minunat!
Altfel spus, fraierilor care sunteți, bucurați-vă că nu sunteți inuiți, să vă luați foarfeca la voi când mergeți la toaletă :))
Altfel viața merge înainte. Și noi cu relaxarea duminicală :
- "Sensitive Kind" cu John Mayall. Împreună cu Bluesbreakers a practicat un blues-rock de mare calitate. I-a avut la chitară pe (în ordinea numerelor de pe tricou..) :
Eric Clapton (Cream),
Peter Green (Fleetwood Mac) și
Mick Taylor (care l-a înlocuit o vreme pe Brian Jones la Rolling Stones).
La bass :
Jack Bruce (Cream) și
John McVie (Fleetwood Mac).
Iar la tobe, printre alții, pe :
Mick Fleetwood (Fleetwood Mac) și pe
Aynsley Dunbar (Zappa, Whitesnake, David Bowie..etc)
https://www.youtube.com/watch?v=Z0qJA2pChd4&list=RDEMsTxuEhuS1X4r3KbYWbrfPw&start_radio=1&rv=kzk0g36MFeo
https://www.youtube.com/watch?v=0-9KTKHrFO4