Ada Bucur

Părerea mea e că, pentru un gust mexican, esențiale sunt lime-ul — dă o altă notă decât lămâia —, coriandrul, sarea și uleiul de măsline. Cel extravirgin e super!

„Oare cum e viața când arăți așa?”, mi-am întrebat prietena. În urmă cu vreo doi ani, stăteam la coadă împreună la un magazin din orașul canadian Victoria, când privirea mi-a fost atrasă de o tânără fată care era la rând în fața noastră. Avea un păr lung roșcat, era înaltă, cu un corp frumos modelat, iar când s-a întors întâmplător în direcția noastră, ridicându-și privirea, am văzut poate cei mai fascinanți ochi verzi pe un chip perfect, ușor pistruiat. Era frumoasă de îți tăia respirația, dar nu doar atât: privirea, atitudinea, modul cum era îmbrăcată spuneau povestea unei fete nu doar frumoase, dar și inteligente. Dar ce poți știi doar dintr-o privire despre un om? Poți doar să-ți imaginezi o poveste.

În urmă cu câteva zile i-am cerut mamei să-mi trimită poze după rezultatele analizelor medicale. Voiam să i le dau lui ChatGPT să văd dacă poată citi informațiile de pe imagini și, bineînțeles, să văd cum le interpretează. În câteva secunde am obținut o descriere a problemelor de sănătate ale mamei, cu accent pe cele care solicitau mai multă atenție, precum și cu o listă de “recomandări practice” prima fiind “control la nefrolog pentru evaluarea rinichilor”. foto: Profimedia

Probabil că de mâine în Canada va reveni la viață si piața costumelor de baie. (Foto: Kent Nishimura/Los Angeles Times / Shutterstock Editorial / Profimedia)

Când a început liceul în Vancouver, calificativele pe care le lua la teste arătau dezastruos. Ar fi putut să se retragă de la cursul de matematică și să-și ia altă materie, dar asta i-ar fi limitat opțiunile în privința universității. (Foto: Guliver/Getty Images)

Nu e ușor să pleci când ai peste 40 de ani. Clar, nu e ca atunci când ai 20. Și, totuși, din ce în ce mai mulți români au ajuns să-și trăiască criza vârstei de mijloc, nu cu gândurile specifice acestei perioade de care facem atâta haz, ci cu gândul de a pleca în altă țară pentru o ultimă șansă la o viață decentă pentru ei și mai ales pentru copiii lor. (Foto: Guliver/Getty Images)

De când m-am mutat în Vancouver, mintea mea face zilnic un exercițiu cu care nu era obișnuită. Când deschid dulapul de sub chiuvetă, unde se găsesc trei coșuri de gunoi similare, acoperite fiecare cu capac, trebuie să fiu pregătită să arunc ce am de aruncat în locul potrivit. (Foto: Guliver/Getty Images)

Închid caietul cu rețete pe care mi l-a scris mama cu mâna ei atunci când am plecat din țară. Acum știu că este cel mai important lucru pe care l-am luat cu mine. E legătura mea cu ea. Chiar mult mai mult. Cu fiecare vorbă pe care a așternut-o în caietul dictando - deși nu este nimic literar în cuvântul „făină” sau în expresia „carne tocată” – a creat o punte între mine și toată viața mea de până la plecare.

„Ai idee cât ține un coșmar? Al meu e de-a dreptul nesimțit. Nu vrea să mai plece”

Da, știm, și, cumva, sperăm că ceea ce am învățat pe parcurs din mariajele ratate și renunțările de după, ne va ajuta. (Foto: Guliver Getty Images)