Rucsandra Cioc

Ce (mai) înseamnă săptămâna de „școala altfel” pentru elevii români? Dar „săptămâna verde”? Ce ar trebui să însemne ele în mod ideal, dar și în mod concret? Cum ați organiza dvs, stimați cititori, aceste două programe educative pentru elevi? Cum le văd realmente și decidenții politici de azi, din Educație, care le-au moștenit de la cei de ieri? Iată câteva întrebări, pe care se pare că nu ni le punem suficient de serios și responsabil.

Principala problemă cu care se confruntă părintele căruia îi pasă este cea a frustrării ce se poate acumula în adolescent, confruntat cu un anturaj cu o mai mare libertate din partea familiei. Este frustrarea că prietenii lui pot ieși noaptea în oraș până la ore mici, frustrarea că amicul X are pachet de țigări cumpărat de propria mamă, că ceilalți pot merge în cluburi și la festivaluri fără nicio restricție. Este întrebarea „eu de ce nu, când toți ceilalți au voie?”. În atare situație, care provoacă o reală suferință, părintele ar trebui în primul rând să știe că există și anturaje care sunt altfel, copii care sunt altfel, la fel ca ai lui. Foto: Antonio Guillen Fernández/ Panthermedia/ Profimedia

Dar dacă sărăcirea noastră este ceva ce am putea accepta, atentatul asupra valorilor și moralei ar trebui să fie acea limită pe care să nu o acceptăm. (Foto: Octav Ganea/ Inquam Photos)

Dacă aceeași nepăsare ar întâlni-o acești oameni în cabinetul medicului sau pe masa de operație, ar amenința apoi cu procese de malpraxis. Dar pentru că urâciunea comisă de ei nu duce la ucideri vizibile, atunci probabil dorm destul de împăcați noaptea. (Foto: Costel Alexe Facebook)

În Belgia, din motivul închipuit de a nu leza religiile coexistente, s-a propus la un moment dat să nu mai avem urări de “Crăciun fericit”, ci de “Sărbători de iarnă fericite”. De ce spun că acest motiv este închipuit? Pentru că, de fapt, interzicând orice manifestare religioasă, toate religiile sunt oprimate, iar singurul care încearcă să triumfe este ateismul. Tot așa, pretindem că respectăm toate culturile (multiculturalism), dar de fapt le anulăm pe toate ca să triumfe aculturația și globalismul.

Circula la un moment dat pe facebook un meme (pe care orice cititor român îl poate înțelege) despre cele cinci mituri românești fundamentale (parodie după G. Călinescu): 1. Mitul mioriței. 2. Mitul jertfei pentru creație (Mănăstirea Argeșului). 3. Mitul zburătorului. 4. Mitul etnogenezei (Traian și Dochia). 5. Mitul metroului din Drumul Taberei. (Foto: Inquam Photos/ Octav Ganea)

De cele mai multe ori, intervențiile părinților între copiii care se ceartă sunt nepotrivite. Copiii se împacă adeseori foarte repede și fără urmă de ranchiună. (Guliver Getty Images)

Auzeam printre copiii mai mici, rostită apăsat, jignirea „nemernicule!”. Cine mai folosește astăzi acest cuvânt, în afară de acea voce care dublează desenele animate și care încearcă să găsească traduceri eufemistice? (Foto Guliver Getty Images)