Viorela Mihai

Suntem o comunitate de peste 350.000 de donatori și peste 8.000 de sponsori care spunem cu bucurie #NoiAmFacutUnSpital, reclădindu-ne odată cu inițiativa Dăruiește Viață speranța și încrederea că limitările sistemului pot fi depășite cu viteza implicării și a integrității.

Adulții s-au închis iar în camera mică, locul privilegiat care reunește două obiecte foarte prețioase: un radio mare și magnetofonul. Ies din când în când misterioși, șoptindu-și diverse vorbe, ne zâmbesc și se închid din nou în cameră. Mai sosesc și prietene de-ale mamei din vecini, care sunt primite rapid în spatele ușilor închise. Acest „ritual“ nu este deloc nou pentru noi, îi cunoaștem deja etapele și emoția: din când în când, radioul devine punctul central al casei, adulții se îngrămădesc lângă el, închid ușile și ne îndeamnă să ne vedem liniștiți de joacă.

Din 1998, de când m-am mutat în București, tata îmi trimite mărțișoare de 1 martie, cu acea consecvență care valorează cât un milion de cuvinte.

​Sunt din generația ’79: ultimul an al Generației X, care, într-o Românie care a evoluat atât de cinic și de haotic, a dat de multe ori chiX. Și totuși, vreau să cred că mulți dintre noi nu ne-am acrit ca neamul prost, ci suntem într-un proces de „învechit“ cu rost, oricât de frustrant ar fi să te ții de un rost care înseamnă mai mult decât omnipotenții bani, măsura cea mai comună a succesului sau a fericirii. Foto: Profimedia

Nu știu dacă vreodată vom mai avea șansa unui Papă atât de natural, spontan, jucăuș, bonom, ferm și tandru deopotrivă, iubitor și mustrător în momente de cumpănă, înțelept fără aură omniscientă, voluntar, curajos, imprevizibil, tangibil și uman, în sensul cel mai înălțător al cuvântului. (Foto: Profimedia Images)

Alții mi-au demonstrat indirect că poezia și idealul mai au o șansă în lumea super tehnologizată și că inefabilul feminin își mai găsește locul în contrapunct cu emanciparea exagerată. foto: Irina Shatilova / Alamy / Profimedia

„Avertizorii pot fi percepuți ca persoane neloiale, care nu apreciază colegialitatea, deși ceea ce doresc ei este tocmai întărirea echipelor în care lucrează, promovând corectitudinea și încrederea, nu frauda, abuzul și frica. România se confruntă cu provocarea suplimentară istorică, legată de practicile fostei Securități înainte de 1990.” - Irina Lonean, expert integritate Transparency International Romania.

„Austria are foarte multe păduri, este o țară verde, dar totul este amenajat. Fiecare metru pătrat verde din Austria este amenajat. Știu români care se duc în Austria și îmi spun cât de frumos este pentru că totul este amenajat. Pentru mine, acest lucru este horror. De fapt, pentru natură acest lucru este horror pentru că dacă totul este amenajat, înseamnă că nu mai lăsăm loc pentru natură și pentru alte specii. Natura nu înseamnă doar ce alegem noi, oamenii, să păstrăm sau ce alegem noi să fie într-un anumit loc.”

În urmă cu 20 de ani, ca negociator al Marii Britanii la Bruxelles, ambasadorul Giles Portman a fost implicat în aderarea României la UE. Post-Brexit, a negociat relația cu privire la drepturile cetățenilor UE în Regatul Unit. Acum, a sosit la București din postul de Director pentru Europa în Ministerul britanic de Externe, lucru pe care a ținut să-l sublinieze în discursul său introductiv în limba română: (Foto - Inquam Photos/ Saul Pop)

În actul IV din Hamlet, Ofelia îi spune tiranului Claudius: „Știm ce suntem, dar nu știm ce am putea fi.“ A fost replica cu care am pornit la drum spre Ambasada britanică pentru a descoperi o perspectivă diferită și obiectivă asupra ceea ce suntem și ce am putea deveni, într-un dialog la final de mandat cu diplomatul britanic Tanya Collingridge, adjunctul șefului misiunii Marii Britanii la București.