Sari la continut

Cristian Mungiu a câştigat Palme d'Or cu filmul „Fjord” la Festivalul de Film de la Cannes 2026

Foto: Profimedia

„Fjord”, regizat de Cristian Mungiu, a câştigat sâmbătă trofeul Palme d'Or la cea de-a 79-a ediţie a Festivalului de Film de la Cannes. Este pentru a doua oară când Mungiu câștigă acest premiu, după ce în 2007 regizorul român a primit primul său Palme d'Or pentru filmul „4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile”. Astfel, cineastul român intră într-un grup restrâns de regizori care au reușit să câștige de două ori cel mai prestigios premiu al festivalului de la Cannes, scrie The Guardian.

Mungiu, în vârstă de 58 de ani, este al zecelea regizor care a câștigat două Palme d’Or, alături de Alf Sjöberg, Francis Ford Coppola, Bille August, Emir Kusturica, Shōhei Imamura, frații Dardenne, Michael Haneke, Ken Loach și Ruben Östlund, subliniază publicația. 

În declarațiile oferite după premiere, Mungiu a vorbit despre polarizarea societății și nevoia de empatie într-o Europă tot mai fragmentată ideologic.

„Prima dată este o surpriză. Apoi vine plăcerea. Ne amintim întotdeauna de a doua oară. Această seară va rămâne gravată în memoria mea. Acest premiu mă face fericit, dar va trebui să aşteptăm douăzeci de ani pentru a şti care au fost cele mai bune filme. Starea lumii nu este cea mai bună. Nu sunt foarte mândru de ceea ce le las copiilor noştri. Schimbarea ar trebui să înceapă cu noi. Trebuie să vorbim despre lucrurile relevante, iar acestea sunt la îndemână. Ne-am asumat riscul de a ne ridica vocea. Ceea ce simt eu este radicalizarea şi fracturarea societăţii. Acest film este un angajament împotriva oricărei forme de integrism, o pledoarie pentru empatie, pe care trebuie să o aplicăm mai des”, a declarat Cristian Mungiu, notează News.ro

Filmul „Fjord”, primul lungmetraj în limba engleză realizat de Mungiu, spune povestea unei familii româno-norvegiene stabilite în Norvegia, prinsă într-un conflict cultural și social după ce autoritățile suspectează părinții de abuz asupra copiilor. În distribuție se află actorii Sebastian Stan și Renate Reinsve.

Foto: Profimedia

Cristian Mungiu a fost deja recompensat pentru „Fjord" cu patru trofee: Premiul François Chalais (François Chalais Prize), Prix de la Citoyenneté (Citizenship Award), Premiul Juriului Ecumenic (Ecumenical Jury Prize) şi Premiul FIPRESCI (International Critics' Prize).

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere


Îți recomandăm

asigurare de sanatate concept

Imaginați-vă un antreprenor de 44 de ani. Are firmă, contabil, avocat, un portofoliu de investiții bine pus la punct. Își protejează mașina cu RCA și Casco, iar când pleacă în vacanță cu familia nu uită niciodată să cumpere asigurări de călătorie. Știe cât îi produc economiile, urmărește piețele și își calculează atent riscurile financiare. foto: Profimedia

Citește mai mult

Ce subiecte au picat la probele de geografie și biologie de la BAC 2026. Proba la alegere a profilului

Joi, absolvenții de liceu susțin ultima probă din cadrul examenului de Bacalaureat 2026 - proba la alegere a profilului. Aceștia au de ales între Informatică (doar pentru profilul Mate-Info), Fizică, Chimie, Biologie (pentru Mate-Info și Științele naturii), respectiv Geografie, Logică, Psihologie, Economie, Sociologie, Filosofie (pentru profilul Uman).

Citește mai mult

Sorin Grindeanu si Ilie Bolojan / sursa foto: Profimedia

- După 60 de zile de criză, există o primă soluție viabilă, care să respecte autonomia partidelor și aritmetica din Parlament, potrivit mai multor politicieni din partide diferite, cu care am stat de vorbă. Soluția care se prefigurează poartă denumirea de „Guverne succesive”, un fel de „rotativă” pe stil nou.

Citește mai mult

articol audio
play icon mic icon Capitalismul tampeste / sursa foto: Profimedia

Pentru că, spunea el, piața liberă se bazează cu necesitate pe o permanentă extindere a diviziunii sociale a muncii. Astfel, inevitabil, fiecare va presta o activitate din ce în ce mai specializată - și fiecare va presta activitatea în care s-a hiperspecializat o perioadă din ce în ce mai lungă de timp.

Citește mai mult