Două sunt lungmetrajele pe care le recomand din actuala ediție a premiilor Gopo: „Clasat” și „Kontinental`25”.

Există în istoria cinematografului două pietre de hotar: „Nașterea unei Națiuni”, de David Wark Griffith (1915), și „Triumful Voinței”, de Leni Riefenstahl (1935). Din punct de vedere al inovării în limbajul cinematografic, aflat în perioada de început a filmului mut la Griffith, și a primilor ani ai sonorului la Riefenstahl, e vorba de capodopere. Însă ideologia și etica lor sunt cât se poate de malefice: rasism feroce antinegri la Griffith, glorificarea lui Hitler la Riefenstahl.

Am văzut, până la urmă, OBAA, cum a început deja să fie „consacrat” filmul lui Paul Thomas Anderson. Din a doua încercare. La prima am rezistat 40 min. Apoi, mi-am spus că, totuși, a luat 6 premii Oscar, inclusiv pentru Cel mai bun film, și eu încă mai sunt critic și istoric de film.

Prima dată m-am întâlnit cu Indiana Jones într-o iarnă, la un televizor alb-negru şi subtitrare în sârbă. Pe atunci, la noi vedeam numai documentare despre Tovarăşul şi filme cu Burebista, deci cursa celebră cu vagonetele de mină, în care Indy şi iubita lui erau urmăriţi de adoratorii psihopaţi ai lui Kali mi se părea fascinantă şi speram să nu se mai termine.

În Squid Game, miniseria sud-coreeană care a înregistrat cel mai mare succes din toate timpurile pentru Netflix, 456 de persoane îndatorate, „pe culmile disperării”, sunt ademenite într-un joc de supraviețuire unde lozul cel mare, pe care fiecare jucător are șansa să-l obțină, este de 38 de milioane de dolari. Foto: Getty Images