Sari la continut

Spune-ți părerea! Intră alături de noi în comunitatea Republica

Vă invităm să intrați în Comunitatea Republica, grupul de Facebook în care contributorii, cei care își scriu aici ideile, vor sta de vorbă cu tine. Tot ce trebuie să faci este să ceri intrarea în acest spațiu al dialogului.

O Bălărie după Alta

Am văzut, până la urmă, OBAA, cum a început deja să fie „consacrat” filmul lui Paul Thomas Anderson. Din a doua încercare. La prima am rezistat 40 min. Apoi, mi-am spus că, totuși, a luat 6 premii Oscar, inclusiv pentru Cel mai bun film, și eu încă mai sunt critic și istoric de film.

Pe P.T. Anderson îl creditam ca fiind un regizor remarcabil, după „Va curge sânge” și „Magnolia”. Va rămâne o enigmă pentru mine cum, același om, a putut să facă acest film de... aventuri?, de... dragoste?, de... război? – nu, un film de... geaba. Cu o căpiță de bani și o distribuție scumpă foc și ea. Overactingul agitat, degetul în ochi, colecția de clișee ale meseriei în jocul lui DiCaprio m-au lăsat rece mai mereu, cu excepția rolurilor Master Candy, în „Django Unchained”, și, la 18 ani, tânărul handicapat Arnie Grape în „What`s eating Gilbert Grape”. Nu altceva am văzut în OBAA, ba chiar mai rău, odată cu vârsta. Benicio del Toro, actor foarte bun, se achită, ca să zic așa, corect de personajul lateral Sensei Sergio. Sean Penn însă, forțează, pune tușe groase, de-a dreptul kitsch uneori, pe colonelul Lockjaw, psihopat ucigaș în uniformă, rasist feroce, dar consumator de negrese tinere.

Scenariul e un poncif de secol XIX: frumosul conte face o fată cu o femeie pierdută, sunt despărțiți, trec amândoi prin peripeții rocambolești, după care se regăsesc într-un happy-end fericit, combinat cu un „hering roșu”, de tip „Luke, I am your father!...”, cu Sean Penn pe post de Darth Vader. Și mama fetei e negresă – jucată de Teyana Taylor, oscarizată și ea, dar nu cu Zmeura de Aur, cum ar fi binemeritat.

„Ideologia” peliculei ar putea fi redusă la Revoluția Permanentă a lui Troțki, numai că bolșevicul avea un scop precis și total: să răstoarne o orânduire, să distrugă o lume, înlocuind-o cu alta – ceea ce a și reușit parțial. Răsculații lui Anderson aleargă de colo-colo ca niște bezmetici conformiști „antisistem”, al căror singur țel sunt senzațiile tari: fuck, moarte, fuck și moarte. Și droguri.

Mă opresc, am scris chiar prea mult. Cum poți să vezi o asemenea telenovelă violentă brambura, care nici ca serie B nu e bună, când în lume, acum, se întâmplă ce se întâmplă?

P.S.

1) La textul precedent, mi s-a obiectat că cei care ar părăsi Mangalia n-au cui să-și vândă casele, pentru că localitatea fiind moartă industrial (nu și turistic), n-are cine să le cumpere. Păi nu trebuie să le vândă mangalioților, ci bucureștenilor sau ilfovenilor care vor să aibă o locuință la mare, unde să-și facă concediul sau s-o închirieze.

2) Oamenii își pierd locul de muncă!, se strigă în stradă. Dar nu poți să pierzi decât ceva ce e al tău. Or, niciun loc de muncă, în capitalism, nu e proprietatea angajatului, ci a angajatorului – fie privat, fie statul.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.



Îți recomandăm

asigurare de sanatate concept

Imaginați-vă un antreprenor de 44 de ani. Are firmă, contabil, avocat, un portofoliu de investiții bine pus la punct. Își protejează mașina cu RCA și Casco, iar când pleacă în vacanță cu familia nu uită niciodată să cumpere asigurări de călătorie. Știe cât îi produc economiile, urmărește piețele și își calculează atent riscurile financiare. foto: Profimedia

Citește mai mult

Ce subiecte au picat la probele de geografie și biologie de la BAC 2026. Proba la alegere a profilului

Joi, absolvenții de liceu susțin ultima probă din cadrul examenului de Bacalaureat 2026 - proba la alegere a profilului. Aceștia au de ales între Informatică (doar pentru profilul Mate-Info), Fizică, Chimie, Biologie (pentru Mate-Info și Științele naturii), respectiv Geografie, Logică, Psihologie, Economie, Sociologie, Filosofie (pentru profilul Uman).

Citește mai mult

Sorin Grindeanu si Ilie Bolojan / sursa foto: Profimedia

- După 60 de zile de criză, există o primă soluție viabilă, care să respecte autonomia partidelor și aritmetica din Parlament, potrivit mai multor politicieni din partide diferite, cu care am stat de vorbă. Soluția care se prefigurează poartă denumirea de „Guverne succesive”, un fel de „rotativă” pe stil nou.

Citește mai mult

articol audio
play icon mic icon Capitalismul tampeste / sursa foto: Profimedia

Pentru că, spunea el, piața liberă se bazează cu necesitate pe o permanentă extindere a diviziunii sociale a muncii. Astfel, inevitabil, fiecare va presta o activitate din ce în ce mai specializată - și fiecare va presta activitatea în care s-a hiperspecializat o perioadă din ce în ce mai lungă de timp.

Citește mai mult