Directoare într-o școală dintr-o comună săracă, „doamna Rose” a mers din casă în casă și a reușit nu doar să-i aducă pe toți copiii la grădiniță și la școală, ci i-a adus și pe părinții lor

Țin mult să v-o prezint pe această doamnă în seria oamenilor care mă inspiră.

Se numește Rosemarie Cocoană, este învățătoare și de 5 ani directoare la Școala Gimnazială din Eșelnița.

Eșelnița e o comună din Mehedinți, cu peste 50 la sută romi. Oamenii din comună trăiesc din ajutoare sociale, unii lucrează sezonier sau au plecat în străinătate, lăsându-și copiii în grija bunicilor.

Doamna Cocoană s-a dus din poartă-n poartă să le zică oamenilor să-și lase copiii la școală. Ca s-o ajute, a angajat și un mediator școlar din comunitatea romă, pe care tot satul îl știe de „domn profesor”. Le-a promis părinților că le va da copiilor o masă caldă după ore și s-a ținut de cuvânt. Pentru o școală săracă din mediul rural, performanța - spune doamna directoare - se definește brutal de simplu: „Toți copiii la școală!”

„Fără educație sunteți mult mai săraci” - a mers cu acest mesaj și a dus multă muncă de convingere în comunitate.

După 5 ani, „doamna Rose” a reușit nu doar să-i aducă pe toți copiii din comună la grădiniță și la școală, ci i-a adus și pe părinții lor! 70 de adulți, aparținând comunității rome, părinți ai elevilor, au venit și ei la școală. S-au înscris în programul „A doua șansă” ca să-și termine fie 4 clase, fie 8 clase, fiecare în funcție de momentul în care a abandonat școala.

Le spune tuturor copiilor „Sunteți niște campioni și veți reuși în viață”. Se mândrește azi cu elevii ei care merg la olimpiade școlare și cu elevii care vin să învețe la Eșelnița tocmai de la oraș, de la Orșova, atrași de numele bun pe care și l-a făcut școala în ultimii ani, de dotările din clase („avem videoproiector, laptop și internet… și avem și bănci noi”) și de profesorii dedicați care predau aici.

Am fost în comisia care a ales Directorul Anului în România. Rosemarie Cocoană a câștigat categoria Directorul Anului pentru Egalitatea de Șanse. Nu este o mare vorbăreață, nu-i place să se laude, este modestă, iar pe scena Ateneului, la Gala Asociației pentru Valori în Educație, „doamna Rose” a părut stingheră. Dar vă spun că femeia asta aparent timidă este o forță, un munte de tenacitate și un exemplu de ceea trebuie să fie educația.

Priviți cum au primit-o colegii și elevii când s-a întors cu trofeul la Eșelnița!