George Moise

Dacă voiați o pauză de la politica românească sau de la delirul american, vă invit la o dulcețică de scandal japonez. Două primărițe, două scandaluri.

Pentru cei care au copilărit sub Ceaușescu, America era unchiul ăla mișto, care îți aducea blugi, gumă și ciocolată de afară și asculta Led Zeppelin și Hendrix. Acum, America e unchiul ăla decrepit și lăudăros care duhnește a pișat, pipăie nepoatele, îți fură din casă, stropește cu scuipat când vorbește, e mitocan cu maică-ta și vrea să-i faceți acte pe un teren de la țară, că-i trebuie lui și oricum nu știți voi să-l îngrijiți. foto: Profimedia

Pentru cei neinteresați de cărți, Domnul John (sau George) era doar un cavaler al apocalipsei. La scurt timp după ce se așeza, frații Achim ieșeau pe terasă și treceau pe la fiecare dintre mese cu același text, rupt parcă din Pe aripile vântului: ”Hai, băieți, hai, e și mâine o zi. Hai, mai bem și mâine.” Getty Images

Georges Méliès ieșise pe stradă cu unul dintre primele aparate de filmat; pentru că barbarii de frații Lumiére n-au vrut să i-l vândă, nu s-a lăsat și l-a cumpărat de la un alt inventator, Robert William Paul. Și când filma el așa, tronc, s-a stricat. (Foto: Inquam Photos)

Doi bărbați din gașca de la corturi intră în apă. Treptat, până pe la umeri. Tricourile lor albe și mulate se îmbibă de apă și crapii tatuați de dedesubt își arată solzii pe prin pânză.

După o săptămână vrăbiile din zonă zburau jos, ca bombardierele, de cât se împliniseră, ba chiar se înmulțiseră, își chemaseră neamurile, naiba mai știe, dar rândunicile nici nu se atinseseră. (Foto: Getty Images)

Dar dintre toate străzile astea cu nume complet neinspirate și fără sens (nu mă refer la cele de eroi), e una către care se îndreaptă acum gândul meu cel din urmă. Strada Mică. Era paralelă cu Sportului, dar doar un ciot, între Colentina și Simetriei.

Iau una şi mă uit în jur după vreun nene de la cfr-ul lor să-i zic de belea. Mărturisesc însă că primul gând a fost să le iau pe toate şi să văd pe unde le bag (îmi place energizantul ăla de mor), dar am zis nu, nu fi român, poartă-te ca atare. (Foto: Guliver/Getty Images)

La o facultate din București era un paznic care nu făcea mai nimic, că doar era paznic. Și cum stătea el așa în ghereta lui nefăcând nimic, doi părinți care tocmai își înscriseseră copilul la admitere l-au întrebat, mai direct, mai pe ocolite, dacă nu îi poate ajuta cu o pilă.

În fața mea, un domn respectabil. S-a întors către mine, apoi din nou către șinele de tren, liniștit, după care și-a golit intestinele de aer de parcă venea de la o colonoscopie, am crezut că s-a rupt ceva în el, mi-a fost chiar teamă să nu-i fi plesnit un vas de sânge la ochi. (Foto George Moise)