Theodor Postelnicu

Visul copilăriei mele era să mă fac veterinar și să fiu înconjurat toată viața de animale. Am ajuns să am altă meserie, dar în schimb am strâns acasă de-a lungul timpului o mini-grădină zoologică: acvarii cu pești și creveți, porcușori de Guineea, papagali, câini și pisici.

Doctorul a venit să îi facă injecțiile, iar el a suportat liniștit chinul. foto: Colleen Ashley / Alamy / Profimedia

Trei copii din România au uimit marile universități din SUA, unde au fost premiați zilele trecute la International Science and Engineering Fair, cea mai prestigioasă competiţie de ştiinţă şi inginerie din lume. Ei sunt Filip Bușcu, David Ghiberdic și Rareș Marinescu.

Intram timid în sufrageria sa din blocul cu 4 etaje din Brăila, el venea cu ditamai stacana de cafea și începeam să rezolvăm ”cu voce tare” exercițiile, timp de două ore, care uneori se prelungeau din cauza unor probleme ”frumoase”, care trebuiau rezolvate cu pasiune și intuiție. Când ieșeam afară din bloc, mă simțeam ca Doroftei după un meci pentru titlul de campion la box, aveam nevoie de câteva momente ca să îmi revin. Înaintea examenului de intrare la liceu, mi-a făcut o dedicație pe ”Muntele Vrăjit”, de Thomas Mann. Foto: Viktor Cap/ Panthermedia/ Profimedia

România. Băiatul are Asperger. Copilul e frumos ca un înger blond, cu ochi mari și expresivi. Voiau să îl dea afară din școala specială unde învață. Tatăl încearcă: „Mă cert cu doamnele, le implor, țip la ele, le rog frumos, cad în genunchi”. Până și rudele îl evită după ce au aflat că băiatul are autism. E un om puternic. Dar uneori îl ajunge și pe el. Îl apucă plânsul, cu hohote tăcute, să nu-l audă nimeni, nici măcar soția, pe care o adoră. Foto: ABK/ BSIP/ Profimedia

Ignor protestele copilului și coborâm din bloc spre parcul unde erau așteptați, printre alții, marele Mihăiță Piticu și opusul lui nominal, Marius Babanu, cele două forțe ale zbuciumului laringo-naturii dezlănțuite, Sandu Vijelie și Tzancă Uraganu, plus regele culinaro-meloman al galantarelor muzicale, Floriiiin Salaaaam.

În fața mea s-au bulucit alți împătimiți ai valurilor: toți, cu ochii pe capacele de metal sub care se ascund surprize pentru burțile care n-au mai cunoscut foamea de câteva decenii. Ne repezim întâi la coada la ciorbă.

În stânga și-n dreapta, alți tipi victorioși. Ne felicităm reciproc din priviri. Suntem în elită! Nu mai cărăm zeci de găletușe cu apă până la marginea din spate a grupului de șezlonguri și nu ne mai ridicăm de câte ori se duc copiii la apă. Pot răcni la ăștia mici, fără să mă bruieze răcnetele țăranilor din fața mea!