Am ieșit de la The Devil Wears Prada 2 cu un sentiment pe care nu-l anticipasem.

Două sunt lungmetrajele pe care le recomand din actuala ediție a premiilor Gopo: „Clasat” și „Kontinental`25”.

Există în istoria cinematografului două pietre de hotar: „Nașterea unei Națiuni”, de David Wark Griffith (1915), și „Triumful Voinței”, de Leni Riefenstahl (1935). Din punct de vedere al inovării în limbajul cinematografic, aflat în perioada de început a filmului mut la Griffith, și a primilor ani ai sonorului la Riefenstahl, e vorba de capodopere. Însă ideologia și etica lor sunt cât se poate de malefice: rasism feroce antinegri la Griffith, glorificarea lui Hitler la Riefenstahl.

Am văzut, până la urmă, OBAA, cum a început deja să fie „consacrat” filmul lui Paul Thomas Anderson. Din a doua încercare. La prima am rezistat 40 min. Apoi, mi-am spus că, totuși, a luat 6 premii Oscar, inclusiv pentru Cel mai bun film, și eu încă mai sunt critic și istoric de film.

Odată ce trupele aliaților au pătruns pe teritoriul Germaniei naziste, în aprilie 1945, unitatea specială americano-britanică Alsos a început să caute locul în care aflaseră că s-a construit un reactor nuclear de către echipa lui Werner Heisenberg. În acest scop, analizau mostre de pământ din diverse zone pentru a detecta urme de radioactivitate semnificative. Un american glumeț a trimis spre cercetare experților un eșantion de sol și o sticlă cu vin găsită prin zonă, cu bilețelul „Analizați-l și pe ăsta!”.

Mi-a lipsit foarte mult un film ca ăsta în viața mea. (Foto: IMDB)

Dacă mergi pe urmele celor dinainte vei ajunge doar unde au ajuns ei înaintea ta, nu întotdeauna cu rezultate la fel de bune. (Foto: Guliver Getty Images)

Alții dau semne că știu, crezând că e vreun job cu nume pompos împrumutat de la americani...

A fost primul film de „oameni mari” pe care copilul meu de aproape șase ani l-a văzut împreună cu mine. (Foto: imdb.com)