.În Japonia, tăcerea este o instituție. Când drama se strecoară într-un cămin, secretele rămân ferecate în spatele ușilor glisante, protejate de cultura rușinii. Poate că nici Bucureștiul nu e atât de diferit: secretele de familie n-au nevoie de uși glisante pentru a rămâne îngropate. O știre recentă, pe care presa japoneză a rezumat-o prin titlul absurd „Concediat de AI”, a arătat că algoritmul a început să spargă zidurile celei mai conservatoare structuri: familia.

Astăzi, deși este bărbat în toată firea, pentru mine rămâne același — copilul cu lacrimile încă pe obraji, ridicându-se să alerge din nou. Foto: Profimedia

O gheișă a coborât dintr-o mașină în cartierul Gion din Kyoto. Încă nu știam că, peste câteva zile, urma să port și eu un kimono într-o casă din Tokyo.

S-au spart prea multe. Nu doar obiecte, ci și iluzia siguranței. foto: Profimedia

Puțin după ora 11, în zona pietonală din fața gării Yamato-Saidaiji din Nara, au început discursurile electorale. Reprezentanți locali, un parlamentar, apoi primarul orașului vorbeau pe rând, într-o formulă des întâlnită în campaniile electorale. foto Profimedia

Dacă voiați o pauză de la politica românească sau de la delirul american, vă invit la o dulcețică de scandal japonez. Două primărițe, două scandaluri.

A fost odată ca niciodată, când cerul și pământul încă își șopteau numele unul altuia, o tânără pe nume Orihime, înzestrată cu harul rar de a țese veșminte pentru zei, din nectar ceresc și șoapte de azur. Zorii ieșeau din mâinile ei. Amurgul, la fel. Inima ei rămânea însă tăcută. Frumoasă, dar pustie.

Doi bărbați din gașca de la corturi intră în apă. Treptat, până pe la umeri. Tricourile lor albe și mulate se îmbibă de apă și crapii tatuați de dedesubt își arată solzii pe prin pânză.

Turiștii ar putea fi plătiți ca să viziteze Japonia. (Foto: Charly Triballeau/ AFP / Profimedia)

Când am fost la Tokyo, acum cinci ani, unul dintre primele obiective pe care le-am vizitat a fost statuia lui Hachiko, din gara Shibuya. Hachiko a fost un câine din rasa Akita Inu, rămas în memoria japonezilor, și mai apoi a întregii lumi, prin faptul că și-a așteptat stăpânul în același loc timp de zece ani, după ce acesta a murit. Foto Mihai Schiau