De curând a apărut la editura Humanitas cartea „Mama. Istoria unei priviri” a scriitorului Ioan Stanomir. Este cel de-al treilea volum apărut din trilogia dedicată mamei sale, după „Mama. Un jurnal al dragostei și al despărțirii” și „Mama. O fotografie a timpului și a iubirii”.

Pe Heather Morris o cunoaștem de la „Tatuatorul de la Auschwitz” încoace. Este povestitoarea prin excelență a istoriilor ascunse și dureroase pe care le-au suferit oamenii în lagăre sau război. Poveștile ei sunt adevărate, bazate pe multă documentare, sunt scrise limpede și ușor, în așa fel încât lectura lor nu apasă.

„Sensul cărții este exact acesta, de a găsi un telefon al vântului personal, prin care să te poți pune în legătură cu propria pierdere și să o poți trăi într-un mod mai firesc, dându-i glas”, a spus autoarea.

„Cred că cititorii mici sunt capabili să înțeleagă mai multe decât ne închipuim, să se entuziasmeze mai ușor decât cinicii cititori adulți, cred în inteligența lor. Iar ei au încredere în noi, scriitorii, asta am simțit la fiecare întâlnire. Apoi e un pact bazat pe sinceritate. Invenție nu înseamnă minciună, lumea pe care o creez pentru ei e una sinceră, în sensul că valorile ei sunt și ale mele, bucuriile ei sunt și ale mele. În fine, pe seriozitate: i-am luat mereu în serios pe copii”, spune Ioana Pârvulescu.

„În fond, în trecut italienii au emigrat în lumea întreagă și au avut de îndurat rasism și segregare, dar din păcate avem tendința de a uita toate acestea. Un imigrant român va fi unul dintre personajele viitorului meu roman pe care îl scriu acum”, spune scriitoarea italiană Giulia Caminito într-un interviu pentru Republica.

În vacanța de iarnă, Dillon Helbig, un băiețel de 8 ani din Boise, Idaho, a scris și ilustrat cu creioane colorate o carte de aventuri despre cum o stea din bradul său de Crăciun explodează și îl transportă înapoi în timp sute de ani, până la prima sărbătorire a Zilei Recunoștinței. (Foto: Today,com)

Eroarea cea mai gravă care se propagă, odată cu fenomenul poveștilor de succes, este ideea că suferința e justificată dacă e pusă ȋn slujba unui scop mai ȋnalt, mai nobil. Că nu poți fi fericit dacă nu ai ȋndurat mult și pe nedrept ȋn prealabil. Și nu meriți să te bucuri de viaţă dacă totul ȋți cade ca o pleașcă, fără un efort bazat pe lipsuri. Astfel că, printr-un masochism asumat tacit, milioane de indivizi se deprind a ȋndura nedreptăţi ȋn tăcere și se delectează cu privaţiunile.

Circula la un moment dat pe facebook un meme (pe care orice cititor român îl poate înțelege) despre cele cinci mituri românești fundamentale (parodie după G. Călinescu): 1. Mitul mioriței. 2. Mitul jertfei pentru creație (Mănăstirea Argeșului). 3. Mitul zburătorului. 4. Mitul etnogenezei (Traian și Dochia). 5. Mitul metroului din Drumul Taberei. (Foto: Inquam Photos/ Octav Ganea)

Într-un interviu acordat în 1935 publicației Esquire scriitorul răspunde la o întrebare printr-un sfat pe care îl consideră ca fiind “cel mai valoros sfat pe care l-a dat vreodată”. Întrebat de un scriitor tânăr “Cât de mult ar trebui să scrii într-o zi?”, Hemingway răspunde:

Cititul a devenit astăzi aproape o practică spirituală: un fel de zen îți trebuie deja ca să descoși rând cu rând, idee cu idee, realități care nu ți se întâmplă pur și simplu ca pe ecrane, care nu îți sunt servite în împachetări colorate. (Foto: Guliver Getty Images)